Aniela

Cine..

Plec.
M-am gândit să merg pe jos. Nu suportam sau înțelegeam ce mi se întâmplă. Era prea mult pentru mine. Mi-a zburat gândul la Andra, prietena mea bună. Oare ce i-am făcut/i-a făcut și ei..
Bat la ușă. Îmi deschide ușa Andra îmbrăcată într-un halat albastru. Machiajul scurs, păr ciufulit, cearcăne.
Primul reflex a fost să-mi trântească ușa-n nas. Dar a pufnit-o plânsul și m-a luat în brațe. Am luat-o de mână, am intrat încasă și am am Așezat-o pe pat.
-Ce-i cu tine aici?
-Andra, eu..
-Tu ce? Un semn de viață n-ai mai dat. Pe stradă dacă te vad râzi cu "fetele tale".
-Eu.. Nu știu ce a fost cu mine, defapt ce încă am. Vreau doar să se termine.
-Acum ce e cu tine aici?
-Am aflat ce i-am făcut lui Carl.
-Cum adică ai aflat?
-Știu că dacă-ți zic, nu crezi..
-Voi încerca Dana, spune.
I-am spus tot, de la ziua mea.. adică ziua mea de acum 2 ani se pare.. până în momentul de față. Se uita atât de speriată .. Când am observat ca vrea să spună ceva, mă gândeam că îmi va spune că va trebuii să mă interneze la nebuni.
-Îmi poți demonstra mica ta poveste sinistră?
-Uită-te atentă în ochii mei.
-Ce să văd?
-Nu mai sunt albaștrii, sunt verzi..
-Doamne!! Te vezi în ochii, ești nervoasă... adică ea e..
-Da, adevărata Dana..
-Bunica îmi spunea că s-a mai întâmplat povestea asta o dată, acum 92 de ani cu mama ei.. Hai să o întrebăm pe ea.
-Mulțumesc.. altcineva m-ar fi închis la ospiciu... Îmi pare rău pentru ce ți-am făcut..
-Știu că nu erai tu, stai calmă.