Domnişoara (editare)

Domnişoara

                                             Domnişoara...

  Anii jazzului fac parte din cele mai frumoase perioade ale timpului. Rochiile colorate, coafurile extravagante şi nu în ultimul rând, atmosfera care ţi-o dă fiecare notă muzicală.

  Londra în acei ani era una deosebită. Minunatele autobuze supraetajate abia scoase din fabrici circulau dintr-o parte în alta, maşinile de toate formele şi culorile, de la roşu sângeriu la verde smarald clacsonau atrăgând privirile trecătorilor. Noua modă a femeilor era una deosebită care atrăgea privirea fiecărui bărbat. Aparatele de fotografiat color erau una din cele mai frumoase şi scumpe achiziţii din vremea aceea, a jazzului.  Hainele de blană nu lipseau nici ele din garderoba sofisticată a domnişoarelor, iar coaforul era si el frecventat destul de des. Compania Coca-Cola avea încasări imense şi era imposibil să nu găseşti o asemenea băutura în casele abia renovate ale locuitorilor. Seara era perioada din zi în care toate barurile erau pline de bărbaţi, cat şi de femei aranjate ca de obicei extravagant. Prin marea mulţime de oameni din barul Lord John, se evidenţiează o siluetă suplă, îmbrăcată într-o rochie pană la genunchi de un alb presărat cu mici imitaţii de smaralde. Părul auriu era aranjat într-o coafură demnă de anii aceia. Se simţea bine, râdea, se distra, ca orice tânără domnişoara de pe atunci. Prezenţa feminină, bine evidenţiată a atins cu mişcari fine paharul cu vin roşu abia atins. Degetele ei ca de ceară albă şi-au mutat traiectoria către o ţigaretă. Buzele de un roşu aprins au făcut loc ţigaretei. Mainile delicate ale femeii misterioase făceau un mic joc printre cei doi bărbaţi de lângă ea. Părul brunet al celui din stânga era aranjat precum al unui nobil, iar cel din dreapta era însăşi perfecţiunea întruchipată. Părul dezordonat, ochii ca ai cerului senin, zâmbetul fermecat care duce orice domniţă la ganduri mai mult decat neobijnuite, camaşa pe jumătate deschisă şi frumosul medalion pe care îl purta la gât îi dădeau o alură proprie, specifica lui. Era unic, nu mai exista altul ca el. După felul în care se comporta puteai să îţi dai seama cu ochiul liber că era un om plin de viaţă, trecut prin tot felul de încercări, era un om simplu care în acelaşi timp complicat. Trecutul nu îi dădea pace şi astfel se recurge la violenţa şi băutură. Femeia afectată de niste ochi căprui care o fixau intens şi-a fixat privirea către sursă. Nu a încetat de a o privi. Cel din dreapta ei, observând că femeia este atrasă de ceva anume, a cautat şi el cu privirea fiinţa de care frumoasa blondă este atrasă. Bărbatul găsind în sfârşit sursa, o privea fermecat din cap până în picioare. Şuviţele negre ca cenuşa ondulate la vârfuri, ochii căprui, buzele de un roşu intens ca al vinului roşu de cea mai bună calitate, aluniţa bine plasată în colţul gurii, rochia neagră care îi evidenţia silueta şi ţigareta asemănătoare blondinei, îl atrăgeau pe tânăr. Bruneta şi-a luat haina, carneţelul de notiţe, a aruncat doua lire la barman şi a părăsit incinta lăsând în urma ei o mânuşă neagră...