Stephanie

NoLand

În tot acel alb mat, tot ce se vedea era o ușă neagră cu o clanță aurie.

Dintr-o dată ușa se deschise parcă împinsă violent, iar pe ia intrară doi băieți aparent inofensivi. Erau frumușei. Unul era brunet, cu ochi verzui și corp lucrat și musculos, iar pe o siglă pe care o purta pe piept scria : Poppy. Celălalt era tot brunet, avea picioare ușor disproporționate si un abdomen bine definit. Pe sigla lui scria : Danny.

Amândoi erau îmbrăcați în tricou negru și blugi albi mulați.

-Bună! Am spus eu fără nici o fărâmă de teamă.

-Hai după noi. Ai pătruns într-un tărâm interzis. Trebuie să te scoatem de aici cu orice preț. Nu ești binevenită aici. Ești din lumea paralelă. Aici nu vei găsi urmă de zâmbet. Fericirea este interzisă prin lege. mi-a explicat Danny

-Asta e absurd! Oricine a făcut legea asta e un tâmpit!

-Începi bine. Răutatea e apreciată pe tărâmul nostru. a spus Poppy.

-Poate nu va fi 100% necesar să o exilăm din lume , dacă se va adapta o vom putea ține ca sclavă la regat! sări Poppy.

Mă uitam socată la ei doi și mă cuprinse o teamă grozavă.

-NU! Vreau să plec! spun eu schițând un zâmbet. Apoi am izbugnit in râs. ( un râs fals evident )

-Pentru asta avem nevoie de ajutorul regelui.

-Haideți cât mai repede!

Băieții au deschis ușa și m-au lăsat pe mine prima să trec. Dincolo de ușă era o lume foarte frumoasă. Totul era negru cu nuanțe de violet și verde închis. În depărtare se zărea un castel gigantic cu cel puțin 80 de turnuri ascuțite.

Drumul până la castel mi s-a părut că a durat o veșnicie. Solul era acoperit cu mărăcini și noroi, iar copacii se ridicau înalți în jurul meu.

În depărtare dacă mă uitam peisajul era cam vag, din cauza ceții. Dar palatul se delimita frumos în toată acea întunecime.

De asemenea, frigul mă cuprindea tot mai intens, eu fiind îmbrăcată într-o rochie primăvăratică cu flori multicolore , parcă neadecvată pentru locul in care mă aflam, și niște săndăluțe rozalii cu toc subțire și mic.

Poppy si Danny au tăcut tot drumul, iar eu nu am îndrăznit sa le distrug tăcerea.

Dar altceva avea de gând să le strice tăcerea. În fața noastră sări un lup, ceva mai mare. Citisem mai demult despre ei. Era un wolfram. Wolframii sunt ca niște vârcolaci, dar sunt albi, și au ochi albaștrii. În mod normal, ei sunt vârcolaci care au migrat din tărâmurile înghețate , și s-au împrăștiat prin lume.

Lupul și-a deschis larg gura aratandu-si colții fioroși. Apoi, își încleștă labele si sări la luptă. În acel moment, Danny îl prinse din aer de spinare , iar Poppy sari curajos spre el înfigându-i o sabie de cristal în ceafă, pe care a facut-o să apară in timpul săriturii dintr-o magie simplă.

Brusc, wolframul explodă in mii de particule negre, ca o negură de scrum.

Ca și cum nimic nu s-a întâmplat, băieții porniră mai departe la drum, iar eu speriată le-am urmat calea.