Capitolul II
Imi trec mainile prin par incercand sa-l aranjez dar esuez lamentabil asa ca ma dau batuta. Ma incrunt ramanand bosumflata, incercand sa o ignor pe surorile mele si galagia infernala pe care o fac. Copii astia nu pot sa taca din gura odata!?
- Anabella, mergem la Freddy's Fazbear. Eu am o intalnire de afaceri deci vreau sa ai grija de printesele noastre cat timp eu lipsesc. Pot sa ma intrec in tine, nu? Inghit in sec simtind un junghi de durere prin inima. Tata imi spunea numai mie printesa, asa ca nu ma incanta prea mult stiind ca ele mi-au preluat alintul. Pe cine pacalesc? Relatia noastra s-a racit atat de mult de cand a divortat de mama incat acum pot sa-mi dau seama ca pana si cu o ruda indepartata ma inteleg mai bine. Iar acum chiar nu imbunatateste situatia lasandu-ma cu ele pe cap. Oh, viata cruda.
- Da, da. Nu-ti face griji. Pot avea grija de niste copii. Imi dau ochii peste cap tinandu-mi mainile in san, incercand sa par indiferenta. Dar gelozia si invidia continua sa ma roada pe dinauntru stiind ca nu mai tine la mine. Este obligat sa ma intretina si petrece timp cu mine doar ca sa nu o lase pe mama sa castige. Probabil crede ca mama incearca sa ma intoarca impotriva lui dar nu-si da seama ca rezolva chiar el problema.
Imi sprijin capul de geam si privesc copii care se joaca pe trotuar, incercand sa-mi amintesc momentele in care faceam si eu asta. Parca a trecut atat de mult timp. O imagine sumbra imi apare in minte, facandu-ma sa trag adanc aer in piept. Intorc privirea spre tata, pulsul mi se accelereaza si abia acum imi dau seama unde mergem. Freddy's Fazbear. Nu-mi vine sa cred. Cum naiba ma poate duce acolo dupa tot ce s-a intamplat in trecut!? Chiar nu-i pasa deloc de mine?! Deschid gura si expir zgomotos, reusind sa opresc vorbele care vor sa-mi iasa din gura. Nu, nu. Nu pot face o criza aici si acum. Nu cu fetele de fata. Calmeaza-te Anabella. Calmeaza-te. Poti sa faci asta. Nu este nimic iesit din comun. Evident, nu conteaza ca aproape am murit acolo acum 10 ani. Nu, deloc. Este un loc total inofensiv, cu niste animatronice nebune care nu pot rani staff-ul, parintii si copii. Oh, chiar si eu ma mir cand am inceput sa folosesc atat de des sarcasmul.
Incep sa-mi musc buza nervoasa cu scopul de a ma calma dar nimic nu-mi reuseste. La naiba, la naiba, la naiba! Il urasc atat de mult pentru asta! Simtind lacrimile adunandu-se in colturile ochilor scap un oftat subred, stergandu-ma in graba cu maneca. Ce am facut sa merit asta?
- Oh, am ajuns fetelor! Haide, jos din masina. Sunt sigura ca o sa va placa localul. Ridic o spranceana stiind deja clar ca nu mi se adresa mie asa ca ies din masina mai repede decat ar fi trebuit, trantind usa in urma mea. Nu sunt obligata sa ma prefac ca-mi place tampenia asta. Tata imi arunca o privire iritata si eu dau din umeri nepasatoare cu aerul" Not-my-problem" si privesc in jur. Ne aflam in fata... unde naiba ne aflam?
- S-au facut renovari. Cladirea a fost ridicata de la zero iar animatronicele reparate. Ma intorc spre tata si dupa privesc din nou cladirea mare si frumoasa din fata mea. Culori vii, muzica, pizza... in ciuda renovarilor, pastreaza in continuare acel aer primitor care ma inveselea de fiecare data cand veneam aici. Singura, fara doua surori enervante pe cap. Cand parintii mei nu erau divortati si eram o familie fericita.
