Nu sunt multe persoane care stiu ce și cum erau înainte să se nască, poate că nu eram nimic, poate am fost cineva, un vertebrat stângaci. Cert e că stângace am rămas și până în ziua de astăzi. Când mă ducea tata cu mașina nu prea curată, atât de necurată că îi număram defectele. Acum îmi număr mie defectele, mai multe zgârieturi , încă nu scârțâi dar curând o sa ma regăsesc și într-o frunză ofilită. Calc frunza, merg mai departe și nu mă gândesc că am omorât-o. Nu știam că trăieste.Nu m-am gândit niciodată. Nu știam cum erau frunzele, nu știam ce este un om, nu știam că exist. Nu știam, nu știam, nu știam...ce verb utilizat. "Nu știam" este scuza, motoul multora în viață, poate și al meu. Sunt nervoasă mi-am pierdut ideea. Ce fenomen complex. E simplu.
Ce știm defapt? Ceea ce se află în jurul nostru este relativ, neimportant. Nimic din ce este vizibil nu conteaza. Este o copertă lipită, sunt o copertă lipită. Aștept să mă întâlnesc cu un om nervos și să mă arunce, să mă distrugă. Aștept să cad în apă atât de adânc încât mă descompun, mă înmoi, mă șterg. Tot ceea ce mai rămâne din mine este coperta deoarece este stabilă, tactilă, groasă, rezistentă. Coperta și un nume. Cartonul și descrierea. Realitatea. Cruce. Sicriu. Dar dacă ard? Incinerată. Mmm....ce bine miros copacii arși. Ce a fost construit a rămas parfum pentru stratosferă. Există multe modalități de a distruge o carte.
Infine, nu știam atunci ce înseamnă să gândești. Nu mă gândeam ca o să mă nasc și o să mă gândesc că poate era mai bine dacă făcea mama avort. A vrut sa facă. Nu mă dorea. De nici născută și deja cineva voia să dispar. Poate că dacă nu ești vrut nici de persoana care îndură procesul, așa ajungi toată viața. Am avut mereu o speranță că totuși nu e așa.
Am avut....la trecut. Trecutul roade multe persoane. Poate dacă nu exista trecut nu mă mai macina ce era și mă concentram pe ce este acum în prezent. Nu mai găseam scuze pentru acțiunile mele de om distrus. Nu sunt distrusă, nu vreau sa cred asta....dacă asta îmi repet in mod inconștient o să ajung să am acțiuni care dovedesc acel lucru. Acel....mai multe lucruri. Etcetera. Nu mai are rost. Nu mă gândesc. Gândesc prea mult.
Dar? Am un viitor de format și definitivat. Viitor...tot un fel de trecut. Prezentul e trecut, trecutul e trecut iar viitorul este trecut. Primul moment al vieții nu a fost prezentul ci trecutul. De exemplu, mâine va fi în viitor. Dar mâine in prezent va fi trecut. Totul se învârte in jurul a ceva ce deja s-a întâmplat. Ironic într-o măsură.
De ce sunt aici? De ce respir? Tatăl meu a insistat ca împerecherea să nu fie în zadar. Oamenii au felul lor de a spune ce își doresc iar el a ales un mod mai agresiv și anume prin amenințare. Singurul motiv pentru care nu îl urasc. Sau îl urăsc? Să spunem că sunt ca o balanță, pentru că sunt așa cum spune și astromomia.Nu înțeleg cum se conectează informațiile ținând cont că suntem atât de mulți. Suntem așa diferiți... am hotărât să rămân neutră deși am avut momente când îl uram. Nu e bine să ai ură pe oameni. Pe vremea aceea, deși tânăr, înainte de 2002 nu era legal să faci avort iar el a folosit această informație pentru a controla deciziile altora. Îl înțeleg oarecum. Nu poți controla viața altuia mai ales dacă se mai afla un suflet printre el. Te simți neputincios. Poate așa a fost să fie. Nu voi stii niciodata care e menirea mea pe pământ și oricum sunt un nimeni pe lângă alți 7.823.339.409, un număr care crește și scade constant. Acei oameni au realizat deja mai multe decât mine așadar eu ce sunt cu adevărat? Eu ce voi fi?
CITEȘTI
Sensul existenței unei umbre
General Fiction" Incompletă. Nesigură. Singură. Asta sunt eu iar acesta este refugiul meu. Îmi place ceața. Mă regăsesc în nimicuri. Semănăm. "
