Iad și Rai || M.YG

Capitolul 4

- Poftiți biletul pentru Daegu. Vă doresc o călătorie plăcută!

Persoana de la recepție îmi înmânează biletul și după ceva timp intru în trenul ce urma să mă ducă în Daegu. Urma să stau aici până găsesc satul ăla despre care vorbeau băieții.
Ceva e suspicios despre ei,iar eu voi afla.

- Biletele la control!

După ce trecem de proceduri, trenul pornește iar în trei ore și vreo treizeci de minute ajung. Aveam doar o geantă cu câteva haine de schimb pentru orice ocazie. Telefonul meu a sunat,numărul lui Yoongi atrăgându-mi atenția.

- MyungHee pe unde ești?

- Um, nu sunt acasă. De ce?

- Băieții întrebau de tine ca să mergem pe afară..

- Câteva zile..nu sunt acasă. Te rog să mă înțelegi.

- Am înțeles. Sună-mă când ajungi acasă.

Mi-am pus telefonul în buzunar și am privit prin jur,necunoscânand nimic.

- Să începem..

Am ieșit din gară trecând pe lângă o groază de oameni. Nu știam orașul,nu cunoșteam pe nimeni, tot ce știam e că trebuie să ajung în Chaeldo-chi iar cele mai bune persoane de întrebat sunt cei mai în vârstă.

-Scuzați-mă, trebuie să ajung în Chaeldo-chi.. Știți unde este? întreb un bătrân

- Chaeldo-chi? Chaeldo-chi... spune încercând să-și amintească..cred. Am trăit acolo acum zece ani,sătucul ăla nu mai există de zece ani. Tot ce a mai rămas de acolo sunt dărâmituri și copaci.

- Sunteți sigur?

- Știu ce vorbesc domnișoară..

- De ce nu există?

- Este o legendă cum că acolo au trăit îngeri și demoni deghizați în oameni,iar ei au avut un război și totul a fost distrus. Nu știu cât de adevărat este dar pe vremea aia, într-o zi a fost o explozie fără vreun motiv și au rămas doar câțiva supraviețuitori.

-Ah..mulțumesc. Scuzați de deranj.

Nu mai eram atentă la ce a spus, eram în lumea mea. O să-i întreb pe băieți mai multe despre ei și..Chaeldo-chi.
Să vizitez orașul?Numai de asta nu aveam chef acum. Aveam o impresie că ei știu ce văd, dar credeam că sunt paranoică.Dar să fie adevărat? Să fie ei chiar îngeri și demoni?Să fi venit ei după mine?

Mi-am luat alt bilet cât de repede am putut, iar în alte aproape patru ore eram deja într-un parc aproape de casă. Când am ajuns acasă, glasul mamei mele s-a făcut auzit.

-Yah,MyungHee....nu trebuia să dormi la Mark?

-Ce caută el aici,mama? De ce este el în casa noastră?

-Ascultă,MyungHee,mai dă-i o șansă,s-a schimbat.

- Ca ultima oară?

-MyungHee..sunt tatăl tău. Nu vorbi așa cu mine.

- Mama! Tu auzi ce spune? Ori dai omul ăsta afară din casă,ori ies eu!

Fierbeam de nervi dar totuși parcă aș fi plâns. Toate amintirile au dat târcoale peste mine. El se autonumește tatăl meu dar în inima mea eu nu am tată. Nu am simțit dragostea unui tată nicioadată.
Tăcerea mamei mă enerva cumplit.

- Alege o dată! țip disperarea fiind prezentă în ochii mei. Voiam să îl de-a afară,să mă îmbrățișeze și să-mi spună că mă iubește, dar a tăcut. Am înțeles. Caută-mă când ăsta nu mai e aici,până atunci eu nu exist pentru niciunul. am spus cu lacrimi în ochi și am părăsit casa.