Mă îndrept spre biroul șefului fiindcă am fost chemat de urgență și nu vreau să-l fac să aștepte. Nu știu ce este așa urgent, ultima misiune a fost un succes total, am reușit să-l opresc pe Doctorul Flitch în a crea niște monștri genetici folosind atât animale cât și oameni. El a fost prins, iar laboratorul său a fost distrus și toată munca lui s-a pierdut.
Ajung la ultimul etaj al clădirii unde se află sediul nostru, având doar șapte etaje și arătând ca orice altă clădire în exterior, dar interiorul înșelând aparențele. Etajul șapte este doar al șefului și imediat cum se deschid ușile liftului, pășesc în biroul lui. Este o cameră modernă izolată fonic cu tablouri a foștilor șefi - vreo șase - având două biblioteci cu diferite cărți de diferite culturi de o parte și de alta a biroului masiv având aparatură tehnologică de ultimă generație, iar în spatele său având un geam antiglonț semi - transparent ce oferă o priveliște spre oraș, dar nu și invers.
- Bine ai venit Johnson. I-a un loc, spune șeful.
Stă cu spatele la mine admirând frumusețea orașului. Chiar dacă nu mă vede încuviințez din cap și pornesc să mă așez pe unul dintre fotoliile din fața biroului. Remarc că pe un fotoliu este cineva așezat, i se văd niște șuvițe blonde așezate pe umeri, înseamnă că e o femeie . Când ajung în dreptul ei, rămân surprins, dar fără nicio ezitare scot pistolul și-l îndrept asupra ei, însă am subestimat-o și e rapidă, dezarmându-mă. Începe bătălia corp la corp, o fi ea rusoaică, dar nici eu nu sunt slab și oricât aș contra-ataca reușește să-mi ghicească mișcarea și o evită cu ușurință, însă la defensivă sunt mai bun ca ea și îi opresc orice contra-atac. Încerc să iau pistolul de jos , dar în zadar fiindcă ghicește ce vreau să fac și nu mă lasă. Reușesc s-o păcălesc folosind tehnica înșelătoare și o împing în spate câștigând suficient timp cât să mă arunc spre pistol, luându-l în mână, îndreptându-l spre ea și fiind gata să trag.
- Ajunge! aud urmat de o împușcătură și pistolul zburându-mi din mână. Acum vă rog să luați loc amândoi! adaugă șeful în timp ce puse pistolul său pe masă și așezându-se și el.
Are o precizie exactă, altfel aș fi căzut mort pe podea. Atât eu cât și rusoaica ne așezăm pe fotolii, însă rămân încordat în caz de ceva să acționez rapid. Ea însă se relaxează parcă știind că voi sta cuminte și că acum un minut în urmă nu era s-o omor. E o luptătoare bună, dar ce caută ea aici? Cam toate misiunile mele implicau rușii nebuni și am ajuns să-i urăsc.
- Nici măcar nu vați cunoscut încă și deja începeți să vă omorâți partenerul de echipă! spuse șeful făcând o față ce exprimă dezamăgire.
- Cum? mă aud spunând și rămânând surprins. Partener de echipă? Știi că mă descurc mai bine singur și niciodată nu mi-aș face un partener o rusoaică!
- Parteneră! mă corectează rusoaica, iar mie îmi vine să explodez de furie.
- Uite că acum trebuie, spuse șeful. La următoarea misiune o să ai nevoie de o parteneră în acest caz.
- Dar... vreau să adaug, dar sunt oprit.
- Fără niciun dar! spune clar și hotărât șeful. Dacă mergi singur înseamnă sinucidere curată, de aceea am căutat pe cel mai bun spion de la rușii și am găsit-o pe ea. De data asta facem alianță temporară cu ei fiindcă pericolul ne privește pe toți și după ce misiunea va fi gata se va rupe alianța. Cât timp există misiunea aceasta veți face echipă, veți fi o echipă și nu veți încerca să vă omorâți! S-a înțeles?
Rusoaică încuviințează din cap aprobator și după încuviințez și eu.
- Foarte bine, continuă șeful. Acum prezentările, Johnson ea este Anna Petrovnika arătând cu mâna spre rusoaică, Anna el este Johnson Brown îndreptând mâna spre mine. Acum vă rog să dați mâna unul cu celălalt în semn că sunteți o echipă.
Dau mâna cu Anna cu puțină tragere de inimă, nepăsându-mi dacă i se va întâmpla ceva în misiune.
- Dar, continuă șeful. S-a decis că dacă unul dintre voi doi pățește ceva în misiune sau moare, celălalt va păți de asemenea ceva sau va fi omorât ca dreptate între ambele tabere.
- Poftim! spun dezaprobator. Trebuie să am acum grijă de ea ca de un copil mic?!
- Nu, dar este o asigurare pentru noi că vă veți strădui să lucrați în echipă și nu veți păți nimic, spune șeful. Mâine dimineață la prima oră vă veți prezenta pentru a vă oferi informații despre misiunea ce o veți avea. Până atunci poți să îi prezinți Annei atât sediul cât și orașul nostru Johnson.
LIBERI!
CITEȘTI
Spionii din umbră
ActionO nouă organizație secretă numită Revival se ridică la putere. Aceasta dorește să scadă numărul populației pentru a o supune și controla, iar în cele din urmă găsește metoda perfectă. De data asta cele două organizații (rusă și americană) trebuie s...