Spionii din umbră

Capitolul 2 - Anna

Stau de câteva minute bune afară pe o bancă din fața sediului la care lucrez. Mi-a înghețat complet tot corpul, dar nu prea am chef să merg înăuntru. Nu prea sunt văzută bine de așa ziși mei colegi de muncă. De ce? Pentru că sunt invidioși pe mine. Am avut doar succes în  toate misiunile de până acum, un motiv foarte popular și normal.
— Anna! Acum în  birou !! aud în  casca din ureche.
Mă ridic leneș și merg spre biroul șefului meu, sau mai bine spus a tatălui meu adoptiv.
Îl  iubesc  să nu înțelegeți greșit, îl iubesc cu adevărat. El este familia mea, nu am pe nimeni înafara de el. Tati a fost cel care m-a luat din fața unui magazin și m-a adus în  starea in care sunt astăzi, adică  o fată puternică și o spioană excelentă.
Apăs clanța și deschid încet ușa,  am o presimțire rea, nu știu de ce, dar sper să fie bine cât de cât.
Îl văd cum stă cu capul în mâini și se frământă foarte tare. Nu l-am mai văzut niciodată așa de neliniștit așa că merg repede înspre el și îl îmbrățișez.
— Ce este tăticule, ce s-a întâmplat?
Îl văd cum încearcă să rostească ceva și nu reușește.
— Anna, fiica mea...avem o nouă misiune pentru tine însă...
— Wow, dar e fantastic! De ce ești  tensionat?
— Însă...va trebui sa pleci în America din nou și...
— Și e minunat, doar știi că îmi place acolo.
— Da, dar de data aceasta vei lucra in echipă cu cineva de la ei, adică am făcut un fel de parteneriat cu ei.
— Cred că m-am prins. Adică ai facut un parteneriat cu ei să nu fie nici o îndoială din partea lor că eu îi voi spiona pe ei și le voi lua documentul. Într-un cuvânt ai gasit soluția.
— Se vede că  am o fiică deșteaptă! Vino la tati să te îmbrățișez, diseară ai avionul. Am pregătit eu însumi totul, nu îți fă griji. Acum poți să te odihnești până pleci.
— Bine tati! La ce oră să vin?
— Mai întrebi? Evident că la ora noastră preferată!
— Superb! Pe mai târziu atunci!
Am emotii, pentru prima oară în viață înainte de o misiune am emoții! Inima îmi bate nebunește de parcă ar vrea sa iasă  din locașul ei. Nu va fi o misiune ușoară recunosc, dacă  voi fi prinsă de partenerul meu cu siguranță vom fi numiți trădători si eliminați de pe continent. Va trebui sa fiu de zece ori mai atentă ca până acum. Până la 00:00   mai sunt câteva ore bun, deci să respir aer curat cât mai am timp.
Am luat motorul și  am gonit pe străzi până la mormântul mamei mele sufletești. Acolo pot să respir în liniște.
Sub arborii înalți este un foișor, iar lângă un iaz. Acolo s-a sfârșit Mama.
Mda, a alunecat și  nu a mai putut nimeni să o salveze.

.........................................................................

După  câteva ore...

— Hei, Victor! Băiete!!
— Spuneti Majestatea Voastră ce doriti?
— Ca de obicei, te rog!
— O misiune nouă cumva?
— Mda..m-ai prins!
— Cine altul dacă nu eu?
— Da și  asta e adevarat, de fapt am venit să îmi iau rămas bun de la tine.
Într-o oră  plec pe alt continent.
— Vasăzică asta era! Atunci află că  voi fi la un apel distanță de tine. Nu uita de prietenul tău. Ai nevoie de ceva, știi numărul meu.
— Minunat, asta vroiam să aud. Te pup!!!! Pe curând sper!!!
— La revedere, domnișoară!
Am plecat împăcată de la singurul meu prieten Victor, un bărbat de 42 de ani și un bucătar extraordinar. Are câteva lanturi de restaurante apreciate de toată lumea.
Mă  uit la ceas și  îmi dau seama că mai am cam 20 de minute până la sediu așa că mă voi încadra în timp, voi ajunge la fix.
Parchez motorul în garajul subteran și  iau liftul până sus.
— Și uite ce fetița punctuală am, așa să tot fie lume!
— Mă faci să roșesc tatăl,serios!
M-am urcat în  avion și m-am așezat în pat. Voi dormi pe tot timpul zborului. Vreau sa fiu fresh când ajung acolo.

                     .............................

— Anna, trezeste-te! Am ajuns! Anna!
— Cee?  Boris? Ce faci aici?
— Să zicem că voi fi pe aici dacă ai nevoie de mine.
— Tati știe?
— Bineînțeles! Adică cu siguranță vei avea nevoie de dispozitivele mele, așa  că  nu te mai mira atât și vino.
Noul tau sef te așteaptă  jos lângă avion.
— Serios? De ce nu ai zis așa de la început?
— Oare de ce?
— De ce?
— Poate că cauza a fost vreo fată care era prea mirată să mă vadă?
— Mda, desigur! I-am dat un pumn în umăr și am ieșit. Un răsărit superb fu tot ce am observat pentru prima oară.