𝐀𝐜𝐞𝐥 𝐉𝐚𝐬𝐩𝐞𝐫 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞

2.

Ochii lui pareau pierduti, aproape inlacrimati cand s-a grabit spre usa. A lasat totul balta ca sa imi intoarca spatele. Am asteptat cinci minute sa se intoarca, gandindu-ma ca poate si-o fi uitat ceva inauntru, dar nu s-a intors nici dupa cutiile pline cu carti, lasate pe veranda. O motocicleta de un negru lucios, ingusta, era parcata in fata curtii. Am stat sa ma uit la ea pana sa ma conving ca nu mai vine, dupa care am pornit incruntata spre casa.

"Poate a avut o zi proasta", mi-am spus, incercand sa-i gasesc scuze, dar nu mi-a trecut prin minte niciuna atat de buna incat sa justifice intrarea dramatica. "Poate are iubita si a crezut ca ma dau la el". Gandul asta ma face sa zambesc amuzata.

-Domnisoara Miller!

Imi ridic incurcata privirea spre doamna Johnson, profesoara de chimie care acum se uita acuzator spre mine.

-Ti se pare ceva amuzant din ce am spus?

-Nu, doamna. Ma scuzati, nu se va mai repeta, raspund pe un ton cat se poate de sincer, uitandu-ma printre gene la aceasta.

Este multumita de replica mea, caci isi continua predarea despre hidrocarburi saturate.

Femeia asta este cea mai severa din cate stiu. Intarzie adesea la ora, nemaiobosindu-se cu scuzele, incepand direct cu morala.

Cand nu se uita, imi dau iritata ochii peste cap, intorcandu-ma la visatul cu ochii deschisi.

Are motocicleta deci. Mereu m-am intrebat cum ar fi sa gonesti pe autostrada, cu parul in vand si mainile in aer. De vis. Ce tot spun?! "Crezi ca te va invita miraculos pe motocicleta aia stramta cu el? Nici nu va cunoasteti! Poate are iubita! Eu spun sa nu te mai amagesti, nu se va intampla."

***

Oscilez intre o cafea cu vanilie sau o cafea normala, ambele de la aceeasi firma.

In drum spre casa mi-am gasit doi dolari in buzunar, brusc avand chef de o cafea.

O melodie linistitoare se aude in super market-ul micut, parca facandu-ma sa-mi pierd ideile: "Ai baut de dimineata cafea normala, mai bine o alegi pe cea cu vanilie", imi spun, intinzand mana spre cea cu vanilie.

-Iti sugerez sa o iei pe cea clasica, este mai buna, o voce groasa de barbat, cu accent britanic ma face sa tresar, lasandu-ma cu mana intinsa. Imi rasucesc capul spre stanga, de unde s-a auzit aceasta. Aceeasi ochi negri ma intampina, care acum nu mai sunt surprinsi. Parul negru tot ravasit ii sta, iar pe buze are un zambet siret. Poarta o alta geaca de piele, cu blana pe dedesupt, iar blugii tot senzational ii stau pe pulpe. In continuare are un aer exagerat de familiar.

-Cea cu vanilie este prea dulce, continua alene, zambetul largindu-se, semanand mai mult cu un ranjet.

Fac ochii mari. M-a prins cum il analizam.

-U-uh, da. Ai dreptate, ma balbai eu si imi indrept mana spre cafeaua normala.

Ma intorc cu fata la el, strofocandu-ma in continuare sa-mi amintesc de unde il cunosc. Incep sa-l analizez din nou, chiar daca ma vede.

-Te cunosc de undeva, spun intr-un final, lasandu-ma pagubasa.

-Serios? Hmm, n-as fi spus, raspunde pe un ton amuzat, dar sprancenele i se incrunta subit. Accentul sau ma face sa ma imbujorez si incep sa-mi rod anxioasa obrazul de pe dinauntru.

-Ai jucat in vreun film? Intreb razand.

-Draga Eva, ma dezamagesti, da din cap dezaprobator.

Se apropie rapid de fata mea, spatiul dintre noi micsorandu-se in viteza. Ochii sai raman in ai mei, iar inima incepe sa-mi bata mai tare. Mi-e teama ca ar putea sa o auda si el. Respiratia imi devine neregulata. Privirea imi zboara spre buzele sale rozalii. Arata atat de moi si gustoase cand le desparte un pic, dar brusc se departeaza. Raman buimaca si zapacita, vazand ca eram si eu aplecata involuntar in fata. Ma fac mai rosie ca un rac si-mi indrept iute spatele cand vad ca se aplecase pentru a lua si el o cafea. Stau fix in dreptul raionului.

"Doamne... cat de proasta esti".

-Ne mai vedem, Eva.

Ranjetul i-a ramas pe chip in timp ce se indeparteaza, jucandu-se cu sticla de cafea in mana.

***

Ledul de un rosu aprins al ceasului ma face sa ma infurii, aratand cifra doua dimineata. Stau si ma zvarcolesc in pat de la 12, gandindu-ma la cele intamplate astazi. Am incercat sa uit jenantul incident si sa-mi dau seama de unde-l stiu. Mi-am taiat creierii in doua in tentativa de a-mi aminti. I-am memorat fata, corpul si atitudiniea, ajungand la rezultatul ca nu mai intalnisem pe nimeni ca el. Asa de arogant si sfidator, dar atat de atragatior in aceeasi masura.

Ochii sai caprui. Parul rascolit. Buzele rozalii.

Dau cu capul in perna, simtindu-ma inutila si frustrata. Ma dau batuta, inchizand ochii si atat.

Adorm repede, visand parul blond si buclat al Ameliei. Rochia movulie si pantofii albi lacuiti. Peretii baii moderne. Rasetul ca de scolarita al sau. Marturisirea suparatoare si acei ochi caprui inlacrimati. Parul ravasit si buze tremurande rozalii.

Jasper Moore.