Soldiers Inc.

Groapa partea 1

Batalionul 284 - ora 07:00 am - Groapa

Sergentul Enders parea relaxat. Neobisnuit de relaxat chiar pentru ceea ce urma sa se intample. Avea sa faca ceva ce nu mai facuse niciodata, si mai ales avea sa fie o surpriza pentru toata lumea...

Groapa era alintul ales de recruti pentru camera in care se tineau antrenamente tactice si, cel mai important, testul final pe care recrutii trebuiau sa il sustina pe a putea fi admisi in batalion. De fapt nu era chiar o camera, era mai mult o hala subterana imensa de cateva zeci de hectare, in care se simulau cu ajutorul unor holograme situatii cat se poate de reale de lupta. Recrutii erau supusi la un stres psihic si fizic extrem menit sa rupa in bucati pana si cel mai dur barbat. Se simulau ambuscade, luari de ostateci si chiar atacuri cu arme nucleare.

Costumele pe care le purtau cei ce parcurgeau acest traseu erau prevazute cu senzori, astfel ca in cazul in care recrutul ar fi fost lovit de un proectil sau mai stiu eu ce betesug virtual, costumul devenea brusc rigid si recrutul nu se mai putea misca. Totodata acesti senzori decideau, in functie de zona in care erai lovit, daca erai mort sau ranit, astfel incat medicii in devenire sa poata actiona in consecinta.

Fix la intrarea in groapa era o sala mare cu echipament si arme unde recrutii se echipau.

Sergentul si locotenentul Brown stateau in camera de comanda si control, tolaniti pe scaune cu picioarele pe masa, cu o cafea in mana si cate un trabuc urias ce abia atarna sictirit in coltul gurii.

-Mergi si zoreste-i un pic pe mucosii astia, zise Brown, eu o sa pregatesc simulatorul. Am un scenariu de or sa-si muste mainile si or da blesteme si boasele care i- au zamislit.

-Pre bine domnule locotenent.

-La naiba Enders, de cate ori ti- am zis sa nu imi mai spui asa. Spune-mi dracului pe nume. Ce, ti-e asa de greu?

-Scuze Brown, obisnuinta. Stii tu.

-Esti prea cazon. In fine mergi si aduna trupa.

-Ok.

Brown avea ceva special pregatit pentru recrutii astia. Trecusera destui prin mana lui, dar Don era ceva special. Vazuse in pustanul asta un talent si o vointa rar intalnite. Isi spunea mereu in sinea lui ca daca pustiul asta nu moare eroic in prima lupta, sigur ajunge general. In fine, va avea raspunsul in cateva minute.

Sergentul ciocani usor in geamul usii de la camera de comanda si ridica degetul mare in aer in semn ca toata lumea e gata.

Brown iesi din cameta in sala de echipare.

-Neata baieti.

-Sa traiti! tunara recrutii cu hotarare.

-Hopaaa, au prins glas pufuletii nostri, rase Brown. O sa va iasa voua pe nas acusica toata barbatia asta! Dar sa lasam gluma. Baieti, asta e o situatie reala de lupta. O situatie din trecut in care o multime de soldati buni au pierit. Daca treceti de proba asta nu numai ca va puteti numi soldati cu drepturi depline, dar veti avea si respectul meu. Sergent, ia-i in primire.

-Merge si domnul srrgent cu noi? intreba Don dintr-o data.

-Da, raspunse scurt Brown.

Don

Maine e ziua pe care toti o asteptam si o detestam deoportiva, isi spunea el. Ce va fi maine oare? In ce scenarii irealizabile ne mai pot arunca. Nu poate fi ceva asa de nou. Daca e ceva nou, ori au pastrat special pentru ziua asta, ori au o imaginatie bolnava.

Cu cateva ore inainte Don isi puse la punct exoscheletul. Il unse, ii verifica sistemele electrice, armura modulara si cel mai important, armamenul, sistemul de ochire si telecomunicatiile. Spera sa fie de ajuns. Repeta neincetat in minte tot ce facuse, spera sa nu fi uitat nimic. Avea emotii. Se uita la ceas, era ora 4:30 am. Timpul parca se tara. Nu mai suporta sa astepte. Sari din pat si merse pe holul dormitorilui spre bucatarie. Seta robotul de cafea si isi aprinse o tigara. Fumul se ridica usor spre tavan, in rotocoale mari. Deschise geamul si racoarea zorilor il inviora un pic. Robotul de cafea tiui scurt. Don isi turna o cana de cafea, puse o lingurita de zahar si putin lapte. Dupa mintea lui o dimineata fara cafea era lucrarea satanei. Era singura chestie de care nu se putea lipsi.

Don isi bau cafeaua pe indelete si porni sa se echipeze. Vanea aparu in pragul usii si se protapii ciufulit, cu sapte randuri de cearcane la ochi si cu perna in brate.

-Ai cazut din pat sau ce mama dracu', de ai inviat la ora asta, zise Vanea.

-Nu puteam sa dorm ma.

-Te pomenesti ca ai emotii?

-Eehhhh....

-Tu ma? Esti al mai tare din pluton si te emotionezi ca o muiere? Pun pariu ca ai bocit in baie in timp ce mancai ciocolata. Hahahahaha.

Don gasi de cuviinta sa ii scapere lui Vanea una dupa ceafa.

-No, vezi ca se poate sa nu fii pasarica, zise Vanea frecandu-se dupa ceafa. Mai e cafea?

-Mai e. Ia la tata!

Don ii turna lui Vanea o cana de cafea.

-Stiai ca Enders o sa fie cu noi in Groapa maine?

-Nup, nu stiam. Cum asa?

-Pai umbla vorba prin pluton ca s-a oferit voluntar. Si cum Brown nu scapa vreo ocazie de a trece oamenii prin furcile caudine ale gropii, a aprobat fara sa clipeasca.

-Nu-i de bine. Enders stie ceva de a vrut sa ne insoteasca. Altfel de ce ar face-o.

-Stai linistit, nu e prima data cand Enders face asta.

-Zici?

-Stiu sigur. am vorbit ieri cu un gagel de la logistica. Se jura ca asa e.

-Prostii. Nu cred eu una ca asta. Asculta-ma pe mine, ceva se intampla, zise Don si strivi tigara in scrumiera. Hai sa ne echipam. E tarziu.

-Hai, zise Vanea si il urma la vestiar.

In sala armelor era mai liniste decat de obicei. Nu se auzeau decat zgomotele specifice echipamentului si al armelor ce erau armate si pregatite.

Sergentul Enders intra in sala, complet echipat. Avea un exoschelet usor si peste uniforma de desert digitala. Ca armament isi alesese un pistol automat si un aruncator de grenade.

-Sunteti gata baieti?

-Gata sa traiti.

Dupa ce ascultsra discursul foarte putin incurajatior al lui Brown se aliniara toti, unul dupa celalalt pe doua randuri si intrara in groapa.