Mi-am ascuțit creionul și am început să desenez. O armată,nu...protectori.
O mulțime de roboți, meniți să apere orașul și pe cei din oraș.
Normal, vor fii cei mai deștepți roboți, de o inteligență incredibilă, ei vor depista orice amenințare și o vor distruge, sau o va îndepărta, violența nu va exista aici.
Orașul va fi unul armonios, unde toți cei ca mine vor trăi fericiți, fără nici o grijă.
Voi avea foarte mulți prieteni, băieți și fete,...preferabil băieți, fetele nu se prea pricep la fotbal, dar să nu le spuneti că am spus asta.
Și sora mea va locui cu mine, și mama și tata, chiar dacă ei nu sunt ca și mine. Tata a spus că mă va ajuta să construiesc acest loc, și că va fi cel mai frumos loc de pe pământ, dar a spus că mai trebuie să mai astept, lucrurile frumoase i-au mult timp.
Mi-am terminat desenul, îl iau și mă duc să îl pun pe perete alături de ceilalți. Colegi mei se uita mirați la desenul meu, de parcă nu au mai văzut în viață lor roboți.
Desenele lor sunt așa simple, floricele, căsuțe din linii și animale diforme, uni pur și simplu au mâzgâlit foile, dar nu e vina lor, așa a spus tata. Nu toti copii de grădiniță au o inteligență așa ridicată ca a mea, ei o acumulează pe parcursul vietii lor, probabil uni dintre ei vor ajunge genii la un moment dat, diferenta dintre mine și ei este că eu sunt deja un mic geniu.
