Dahlia

n o u ă

Când Rose era la pământ și aproape să renunțe la tot, se gândea la Dahlia și prindea putere.

Ea era colacul ei care o menținea la suprafață.

Ea era ancora ei când oceanul era prea dur să înoate.

Era vesta ei de salvare când valurile tristeții și singurătății încercau să o tragă departe.

Nu putea să o părăsească, nu putea să o lase singură.

Și nici nu voia.

Scopul ei în viață era să aibă grijă ca Dahlia să nu se transforme dintr-o dahlie firavă și veselă într-un trandafir cu spini.

Nu o va lăsa să cada, pentru că acest lucru ar însemna să cadă odată cu ea.

Și n-ar fi putut să se ridice.

Dar faptul că nu putea să o strângă în brațe o termina psihic.

Își dorea acest lucru.

Mai mult decât și-a dorit orice altceva în viața ei.

Și n-avea de gând să se lase bătută până nu obținea ce voia.