Dahlia

d o u ă z e c i ş i c i n c i

Rose a clipit

şi a simțit strângerea puternică a unor braţe firave.

Și atunci a realizat

că ea nu era moartă,

ci era în braţele Dahliei,

în braţele îngeraşului ei.

O mie de întrebări îi zburau prin cap, dar ceea ce conta cu adevărat era faptul că ea , Dahlia, singurul ei leac, era chiar acolo şi o strângea în braţe puternic şi strâns.

În sfârşit avea dovada concretă, care dovedea că nu era nebună.

Atunci realizase: toată povestea cu sinucisul a fost doar rodul imaginaţiei sale bolnave, doar un episod schizofrenic.

Cam dramatic şi încurcat, dar cred că se întâmplă ceva de genul după ce renunţi să-ţi iei pastilele.

Au vorbit, au făcut poze, au plâns, au râs, s-au îmbrăţişat de n-au mai putut. Era cea mai frumoasă zi din viaţa amândurora.

Ziua în care s-au întâlnit faţă în faţă şi s-au îmbrăţişat a fost cel mai frumos moment şi cel mai frumos sentiment pe care l-au simţit cele două în întreaga lor viaţă.

Cert este că niciodată nu se ştie ce-ţi rezervă viitorul, soarta e ca un zar, viitorul e plin de uşi, dar, în acea zi, amândouă au simţit clipa.

Ele tocmai au dovedit faptul că distanţa, oricât de javră ar fi ea, nu poate să oprească prietenia dintre doi  cei mai buni prieteni.

De-a lungul prieteniei lor, ele au învăţat că internetul este asemănător cu viaţa reală. Poate fi un loc periculos, într-adevăr, însă cei care te iubesc vor fi mereu acolo pentru tine atunci când tu vei avea nevoie de cineva sau ceva.

Prietenii online sunt prieteni reali şi ei.

Uneori sunt mai reali decât cei care pretind că-ţi sunt prieteni adevăraţi, dar pe la spate te bârfesc.

Internetul şi prietenii virtuali te pot face să te simţi bine indiferent de situaţie, te fac să te simţi confortabil chiar şi-n cele mai negre împrejurări.

Cel care a spus 'ele sunt doar nişte prietene virtuale' este doar un idiot.

Prietenii virtuali ţi-au şters lacrimile de zeci de ori mai mult decât 'prietenii tăi adevăraţi'.

Recunoaşte că le spui prietenilor tăi virtuali lucruri pe care nu le poţi spune 'prietenilor tăi adevăraţi', deoarece aceștia din urmă ţi-ar spune doar să te comporţi şi să priveşti totul matur, să te opreşti din a te comporta ca un copil idiot şi răsfăţat şi/sau să te controlezi, să fii mai calm, mai relaxat.

Niciodată nu-ţi pierde speranţa legată de prietenii virtuali, de întâlnirea cu ei şi de îmbrăţişări, lacrimi, poze, amintiri, pentru că, într-o zi, o să-i întâlneşti.

Şi va fi cea mai frumoasă zi din viaţa ta, îţi promit.

Doar... nu-ţi pierde speranţa.

Niciodată să nu spui niciodată.

Ele s-au întâlnit într-un final, tu şi prietena ta / prietenul tău virtual, respectiv prietenii tăi virtuali, de ce nu aţi face-o?

Şi chiar dacă poate voi nu o să vă întâlniţi niciodată, veţi fi mereu cei mai buni prieteni, chiar dacă distanţa vă desparte.

Uneori distanţa arată dacă o prietenie merită să fie într-adevăr întreţinută sau dacă tot ce aveţi nu este doar un intermediu prin care câştigaţi experienţă şi amintiri, chiar dacă sunteţi împânziţi şi-nconjuraţi de durere, lacrimi, cenuşă şi suferinţă.

Sfârşit.

+++++++++++++++++++++++++++++

sper că v-a plăcut cartea şi mulţumesc pentru că aţi fost alături de mine şi de 'Dahlia' pe parcursul acestor luni minunate. Chiar vă mulţumesc pentru toate citirile, comentariile, voturile şi toată susţinerea voastră.

Aş vrea să vă aflu părerile despre finalul, care (sper eu) este de-a dreptul neaşteptat şi sunt curioasă să văd care este capitolul vostru preferat.

Cartea nu este pe deplin terminată, mai urmează un 'capitol' bonus în care Dahlia şi Rose vă vor spune câteva cuvinte.

Din nou, mulţumesc pentru tot, aveţi grijă de voi şi nu uitaţi: Niciodată să nu vă pierdeţi speranţa.

Vă iubesc.