Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În această situație, Taehyung nu știa ce trebuia să facă. Se holba la ecranul telefonului, neștiind ce să răspundă la acel mesaj. Jungkook știa totul, citise totul, văzuse mesajele, cu toate că Taehyung a încercat să șteargă unele dintre ele, dar prea târziu.
A încercat să ignore și și-a spus că o sa răspundă poate mai târziu. În următoarele câteva ore, nu a făcut nimic altceva decât să se plimbe. Sau orice l-ar putea face să își ia gândul de la mesaje.
"Taehyung!"
Pentru un moment, s-a oprit din respirat, simțind cum tensiunea crește. Nici măcar nu voia să se miște, la auzul numelui său.
"De ce nu mi-ai spus mai devreme?"
Aflat în același loc, mai exact pe o bancă din apropierea mării, l-a simțit pe Jungkook așezându-se lângă el. Dacă ar putea face cumva să dispară, nu ar fi nevoie să se gândească de două ori.
"Taehyung, răspunde-mi."
Nu voia să îi răspundă, din cauză că situația s-a transformat dintr-una complicată, într-una foarte complicată. Dar nu avea de ales, având în vedere că s-a trezit pus în fața faptului împlinit.
"De ce ești aici?" Nu a ieșit tocmai cum dorea, dar măcar a încercat.
"La naiba, Taehyung. De fiecare dată cândte întreb ceva, îmirăspunzi cu o întrebare. Ești mereu pe lângăsubiect!" Jungkook era vizibil nervos, dar Taehyung încerca din greu să nu se piardă cu firea.
"Ți-am spussămălașiîn pace. Și ți-am promis că o sămăîntorc." Spune Taehyung, aproape pierzându-și vocea. "Și mesajele—"
Jungkook l-a oprit, lăsându-l pe Taehyung într-un șoc adânc. Simțea cum tot sângele i se ridică în obraji și chiar dacă nu știa ce să simtă, nu voia să se oprească.
