Alba ca Zăpada și...cei șapte pitici?
"Dacă aș fi Alba ca Zăpada, și aș mușca din mărul otrăvit, care din ei m-ar salva? Cred că niciunul"
"Dacă aș fi Alba ca Zăpada, și aș mușca din mărul otrăvit, care din ei m-ar salva? Cred că niciunul"
Academia trebuie să te pregătească. Trebuie să te învețe să devi un înger complet, așa cum ți-a fost sortit. Ar trebui ca discipolii să fie buni, veseli, inocenți.Dar nu e nici pe departe așa. Cu ce le sunt ei superiori oamenilor? Dalinda s-a născut cu o aripă lipsă. E considerată o anomalie, o scursură a societății...
Daemen Blakit al II lea. După asasinarea tatălui său, conform legii, este nevoit să se așeze pe tron și să ia ceea ce i se cuvine. A fost privit cu neîncredere și dispreț, atât de supușii săi cât și de inamicii dornici să pună mâna pe Ținutul Focului, cel mai pur dintre toate. Căci cum putea un fiu risipitor după care...
De două săptămâni am același vis. Sunt la liceu. Doar că nu mă îndrept spre ultima clasă de pe holul mijlociu, ci undeva la subsol. Însă noi nu avem așa ceva. Nu din câte știu eu. E mult întuneric. Merg cu atâta siguranță pe mine, ca și când aș cunoaște fiecare cotlon. Habar n-am ce e aici, dar cu siguranță nimic bun...
Cand iubesti un vampir in viața ai de facut alegeri foarte grele . Oare ce va face Jk ? Va face alegerea corectă? Sau nu? Poti afla doar daca vei citi pana la sfarsit .. Inceput:18 decembrie 2018 sfârsit:16 februarie 2019
Dragoste/Fantezie Nu vă lăsați păcăliți de numărul de voturi și de citiri. Necesită editare; nu drastică, dar tot lipsesc unele litere, iar exprimarea poate fi deficitară în primele douăzeci de capitole. * * * Primul volum di...