Când ai totul pregatit dinainte, mai rămân doar două lucruri de făcut: să speri că nu va interveni ceva care să îți dea toate planurile peste cap, iar dacă asta nu se întâmplă va mai trebui doar să îți găsești curajul necesar să o faci pentru că oricât de ușor ar fi părut când o plănuiai, ajuns în momentul în care trebuie să începi toată treaba, te vei gândi dacă tu chiar vrei asta, dacă asta chiar este rezolvarea problemei, dacă nu există altă soluție mai bună. Ochii ți se vor umple de lacrimi ce vor începe să curgă pe obrajii calzi. Tu vei decide până la urmă că dacă vei număra până la trei, vei strânge în timpul numărătorii mai mult curaj pentru a pune capăt a tot ceea ce te-a făcut să ajungi omul de care nu mai ești de mult mulțumit. Însă fix când vei ajunge la doi, te vei răzgândi și îți vei spune în gând că ești prea laș să o faci, apoi te vei întoarce la tablourile tale de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, deși în interiorul tău deja a reînceput furtuna.