Ceva moarte mai umbla prin mintea mea, ceva viață mai urlă sa fie ignorată de cei care există fără trăiri. Fericirea cerșește la colț de stradă batjocorita de nereușite și dureri puse în evidență, mai primește câte un bănuț, dar apoi este uitată pana cel care a dat bănuțul mai trece pe acolo. Tristețea colorează zile cu acetonă, culoarea stă în tomberoane, și frumusețea este înlocuită în vitrine cu plastic și silicon. Zâmbetele sunt învățate pe de rost, făcute în reflex înainte ca figura neutră să apară iar pe chip. Mintea mea este uscată, lipsita de prospețime, nimeni nu reciclează acolo, curând va putrezi și va ceda, atunci haosul se va abate asupra unui suflet care nu știe sa trăiască.? Ce simți?