Andina Luchienciuc

Buuuna! Mai esti pe aici? Mai scrii? 

hei.

poate c-o să mă înec cândva
          cu poza ta pe o urmă de vânt
          și o plâng și o să cânt
          dar o să mint
          că nu ești vânt 
          că nu ești gând.

soare-răsare
          apune-dispare
          azi e răcoare
          dar oare mă doare?
          mă doare în soare
          pe vârfuri de floare
          răsare-dispare-o-șoaptă-de-boare.
          dar oare culoare?
          dar oare ardoare?
          de ce oare
          lumina asta... doare?

okay te ador– 

voi fi.  mereu. 
          voi fi fără să fiu
          voi fi acum acum ca niciodată
          și voi ieși din griul fără gri
          spre tine, dragă, spre tine, anti-șoaptă
          și voi zbura voi colora în vis
          în vis abis comoție de stele
          voi fi o lume în care din adins
          vor fulgera dureri pe semi-piele
          voi desena din muguri și corecți
          pe catacomba de cavouri pline
          voi desena lumina cea din ceți
          ce îmi aduc aminte doar de tine
          voi scrie soare în urmele de brad
          voi exploda la miez de întâmplare
          ești adevăr cometă mare fad
          ești chiar un soare construit din floare
          și tu vei fi vom fi mereu aceiași
          copii ce joacă norii la noroc
          vom fi mereu ceva ce nu-nțelege un om de cer
          fără să fie nor
          voi fi aici aici doar pentru tine
          te tot aștept, plecare-n chihlimbar
          voi fi aici chiar dacă iar de mâine
          voi exista c-o umbră-n buzunar
          voi fi aici aici ca niciodată 
          voi fi aici atât cât ai nevoie 
          sunt doar semilună într-o pată
          o poezie-n arca cea lui noe
          voi fi aici. aici. doar pentru tine
          chiar dacă azi și mâine și poimâine
          vei fi cu mine acolo fără mine
          voi fi cu tine. mereu, mereu cu tine....

Ești artă alb-negru. Te-am mai întrebat și probabil o să mai întreb. De ce am impresia că te cunosc? 

am revenit, sufletelor. acum, sunt mai furtună, mai catastrofă ca niciodată. explodez. fac țăndări toată lumina asta din jurul meu. pe naiba, distrugerea e atât de frumoasă. în sfârșit, pot fi și eu mai mult decât o rază pe care o calci cu zâmbet ironic. sunt mai puternică decât am fost vreodată.

când s-au născut din smoală fluturi-pietre
          și cerul de cristal s-a făcut roi,
          noi doi, spre vieți fără de stele,
          ne aruncam cu inima în ploi;
          și viața se răsfrânge printre plete,
          și fluturii de smoală s-au ars în toi,
          de când am devenit noi alte șoapte
          despre iubire, soare și noroi?
          fluturi cu piele și inimă-balaur,
          două picioare și mâzgă de cotoi,
          am devenit lumină fără aur,
          am devenit cadavre fără ploi.

De ce am impresia că te cunosc?