Suflet bătrân. Așa m-am considerat întotdeauna. Prea satulă de omenire, prea îngrozită de rutină, prea distantă față de tot. E îngrozitor ca înaintea anului al 20-lea să vezi lumea cu ochii unui bătrân. Lumea așteaptă de la tine să faci ceva cu viața ta. "Orientează-te spre o carieră". Pentru ce? Asta o să fie viața mea de acum? Pentru asta am venit pe lume, ca să fac o meserie? Cât sunt aici mă asigur că sunt, mai întâi de toate, fericită. Puțin îmi pasă cum au complicat oamenii viața. Dacă ei sunt comozi cu minciunile pe care și le spun, doar ca să dea un sens vieții lor, îi las. Eu nu mă voi supune unor reguli inventate de oameni care îi servesc doar pe (unii) oameni. Nu-mi folosesc banii și nu-mi folosesc valorile lor. 

Am o presimțire... caut ceva. Sufletul meu caută ceva și nu stiu ce. Dacă aș ști, aș ajunge acolo imediat. Tot ce știu este că atunci când o să găsesc ce caut... o să mă simt gata de plecare. Iar până atunci o să mă bucur de fiecare pietricică a drumului pe care merg. Nu caut să traiesc cât mai mult, ci să înțeleg de ce trăiesc. Și, mai ales, să mă bucur că trăiesc.