⚜️Dacă tot e să fiu doar o umbră în plus pe Pământ, aș putea foarte bine să fiu una aparținând unei salcii bătrâne de la malul unui lac, sub care te ascunzi adesea de soarele dogoritor al unei zile toride de vară pentru a mânca nuci și a citi o carte bună.
⚜️Nu mă pot numi scriitoare, dar sângele meu are gust de cerneală, iar inima mea bate în cadențe de cuvinte.
⚜️Ador trei dimineața din simplul fapt că toată lumea doarme și îmi pot auzi în sfârșit propriul sine. Liniștea propriei liniști e tulburătoare și terifiantă, dar după ce te arzi cu răceala ei, devine edenică. De aceea îmi puteți da mesaj oricând, la orice oră, să vorbim despre orice și nimic. Sunt aici.
⚜️Numele meu nu este Anna Valeria, dar dacă m-aș publica vreodată, probabil că acesta mi-ar fi pseudonimul.
⚜️Nu am romanele postate pe profil pentru că sunt perfecționistă, deci până nu vor ajunge satisfăcătoare, vor exista doar între țesuturile inimii mele.
⚜️Nu scriu romane de dragoste, scriu romane despre dragoste. Totodată cochetez cu thrillerele psihologice.
⚜️Ar fi frumos de știut faptul că majoritatea au o lungime respectabilă cuprinsă între cinzeci și două sute de capitole, depinzând bineînțeles de acțiunea fiecăruia, deci dacă sunteți în căutare de cărți superficiale și cu acțiune mult prea grăbită, din care nu veți învăța în final nimic, probabil că ați găsit locul nepotrivit.
⚜️Deși unele dintre personajele mele pot părea superficiale la început, toate au propriul lor rost bine definit, deci poate ați fi drăguți să nu le judecați prea aspru sau pripit din primele zeci de capitole.
⚜️Fiecare comentariu primit (constructiv sau apreciativ, după caz) este la fel de binevenit precum ploaia pentru o floare ofilită. Esențial pentru supraviețuire. De asemenea, comentariile sincere și ample vor fi recompensate cu capitole extra epilog.
⚜️Dacă ar trebui să-mi definesc succint existența? Probabil aș răspunde simplu: Mercur Retrograd.
- Hidden in my readers’ hearts
- JoinedMarch 11, 2017
Sign up to join the largest storytelling community
or
Chamecare
Jun 04, 2021 02:26PM
Uneori simți că realitatea e plictisitoare, că te sufocă, și ai vrea să evadezi, am dreptate? Atunci, ai găsit locul potrivit! Această bază este locul perfect pentru a fi cine vrei tu să fii, să te...View all Conversations
Story by ✨Anna Valeria✨
- 1 Published Story
The death of Art
1.3K
137
12
Așa cum este redat și în descrierea mea, sufăr de perfecționism, deci n-am de gând să public nimic pe cont pâ...
#121 in comedie
See all rankings
9 Reading Lists
- Reading List
- 5 Stories
- Reading List
- 5 Stories