Salutări, călătorilor!

Sunt o studentă la drept pe jumătate îndrăgostită de cărți și pe jumătate dezamăgită de sistem. În momentul ăsta, trăiesc între dosarele de studiu și poveștile pe care le scriu noaptea, când facultatea îmi dă o pauză de la tortură. Viața asta de studentă în anul 3  m-a învățat două lucruri: că legislația are mai multe loophole-uri decât o rețea de pescuit și că uneori, cel mai bun mod de a supraviețui e să-ți imaginezi lumi alternative.  

Am o slăbiciune pentru povești care nu se sfârșesc frumos. Pentru personaje complicate care greșesc, care suferă, care nu știu dacă fac bine sau rău, dar merg înainte oricum. Pentru că viața reală nu are final fericit garantat, dar măcar în ficțiune putem controla frumusețea dezastrului.  

Când nu citesc comentarii sau nu încerc să-mi explic mamei de ce încă nu sunt avocat, mă pierd în istorii vechi, în mituri care au supraviețuit mileniilor, în povești care mă fac să cred că, poate, oamenii nu sunt întotdeauna groaznici. Și dacă tot vorbim de credințe, da, cred în puterea poveștilor de a schimba lumea - sau măcar de a o face mai interesantă.  Cred că Tolkien avea dreptate când zicea că adevăratele povesti nu se termină niciodată cu adevărat - doar le pierdem noi din vedere.

Sunt genul care plânge la filme proaste, care citește benzi desenate serios, ca și cum ar fi literatură clasică, și care poate să-ți explice de ce Luffy din One Piece e un model mai bun de lider decât majoritatea politicienilor. Am încredere în motanul mea mai mult decât în orice altceva, și dacă el aprobă ce scriu, atunci știu că e bun (RIP Zoro).  

Scriu pentru că am nevoie să cred că cuvintele au putere. Că poate, undeva, cineva va citi ce scriu și se va simți mai puțin singur. Sau măcar va râde puțin.  

Dacă vrei să vezi lumea prin ochii mei - o combinație între realismul sumbru al unei studente la drept și optimismul încăpățânat al unei visătoare - hai să ne cunoaștem.  

P.S. Libertatea nu e un lux. E o necesitate. 🇵🇸🇨🇩