Culoarea cerului stralucitor al amiezii, orbitor.
Culoarea ce ti-a adus pacea in noptile in care cosmarurile, monstrii cu ochi galbeni iti dadeau tarcoale. Ochii iti sunt inecati in lacrimi sidefii, frica iti cuprinde trupul de copil, paralizandu-le. Doar o lumina aprinsa din intamplare in distanta. Si tu.
Ochii tai de culoarea pacii si a libertatii, imbracata asortatat cu safirele ce sclipesc in bataia lunii. Ai mers mai departe, precum culoarea adancului marii, neexplorat si salbatic. Numai imaginatia, ca o panglica a infinitului, are curajul sa se avante in intunericul facut pentru cei nascuti acolo. Cerul care pare atat de aproape, dar, cand iti ridici mana pentru a te desparti de realitate si a a ajunge pe cumile nemarginite ale universului.
Inghititi de intuneric, tot ce a ramas este amintirea ochilor tai, departati, dar marcati in memorie si in inima. Precum cerul, precum marea. Atat de departe, dar in sufletul nostru, in amintirea nevazuta si neuitata.
Am incercat si eu sa scriu ceva.
Stiu ca nu e mare lucru, trebuia sa scriu despre albastru fara sa spun cuvantul albastru