Nu pot să cred, ce-am devenit
Doar un sloi rece, fără viață
N-aș fi crezut, nu m-am gândit
Că eu voi fi un sloi de gheață
Când auzeam mereu că unii
Nu pot iubi, nu pot simți
Iubirea cu a ei emoții
Credeam că-s falși, și prefăcuți
Azi simt chiar eu, și-mi este frică
De ce-s așa? De ce nu simt?
Acea iubire, acea căldură
Ce tu încerci să mi-o transmiți?
De ce am devenit așa?
De ce sunt eu doar o epavă?
De ce privesc mereu în gol
Oare ce-aștept? Poate-un miracol
Gândurile m-au tulburat în aceste zile mereu și mereu. Deși există cineva care mă iubește, care mă alintă și care se comportă asemeni unui copil în preajma mea, nu simt nimic. Deși se comportă ca o femeie ca să spun așa, căreia îi place să fie luată în brațe, să fie alintată, rămân mereu rece. Mă întreb de ce sunt așa... Mă întreb pentru cât timp voi fi așa... Mă întreb dacă nu cumva ar trebui să închei această relație pentru a nu-l face să sufere mai mult, pentru că în acest moment eu chiar nu pot iubi... Mă întreb... Mă întreb, și iar mă întreb.