T. Ufletor

Thank you for following me

Thank you so much for following me @Ufletor!

Cred că stă în firea oamenilor să fie eroi atunci când li se dă șansa. – James A. Autrey 

Salut! Aceasta e a doua mea carte, dacă ai timp, mi-ar face plăcere dacă ai citi-o și dacă ai lăsa un vot și un comentariu. 
          
          M-ar ajuta super mult, iar la rândul meu, pot să citesc și eu opera ta, daca scrii vreuna ❤️ 
          
          Pupici  
          
          https://www.wattpad.com/story/391756382?utm_source=ios&utm_medium=link&utm_content=story_info&wp_page=story_details&wp_uname=laviniachetan

Cel Fără Tron
                              T. Ufletor
          
          Sub candelabre moarte, pașii se sting,
          Umbrele îl știu, dar nu-l cheamă pe nume.
          În ochii lui plouă cu cerneala nopții,
          Dar niciodată nu-i mânjește pielea.
          
          Trecut prin porți de marmură crăpată,
          Atinge pragul, dar nu-l calcă.
          Cei de dincolo îi sorb șoaptele,
          Dar mâinile lor rămân închise.
          
          Rugăciuni i-au fost sculptate-n oase,
          Dar altarul său rămâne gol.
          Sub palmele sale cresc aripi zdrobite,
          Niciodată prea jos, niciodată destul de sus.
          
          Sub bolțile ce n-au ecou,
          Strigătul lui e doar un murmur.
          Un semn făcut, un nume stins,
          Un jurământ șoptit de vânt.
          
          Și-n cer, și-n iad, și-n lumea veche,
          Doar silueta-i mai pâlpâie-n noapte.
          Nici coroană, nici osanale,
          Doar umbra unui tron neatins.

Anatomia unei iubiri care a ars prea repede
                                                                                    T. Ufletor 
          
          M-am dezbrăcat de mine ca de o rochie grea,
          și ți-am lăsat sufletul meu pe umeri,
          ca pe un voal de sânge și sidef.
          Am fost toamnă și primăvară deodată,
          înmugurind doar ca să mă ofilesc în palmele tale.
          
          Tu nu m-ai iubit —
          m-ai purtat ca pe o bijuterie care taie,
          ca pe o rană care luciește frumos la soare.
          Mi-ai spus numele doar în șoaptă,
          de parcă era o boală rușinoasă
          sau o rugă pe care nu vrei s-o învețe cerul.
          
          Sub pielea mea crește un cimitir de fluturi,
          aripile lor mi s-au lipit de oase
          și acum fiecare pas al meu trosnește
          a speranțe moarte,
          a vise zdrobite între dinți.
          
          Te-am iubit cu inima desfăcută ca o carte veche,
          cu paginile îmbibate de ploaie
          și literele șterse de prea multe atingeri.
          
          Și n-am știut niciodată dacă m-ai citit
          sau doar m-ai răsfoit în grabă,
          cu degetele murdare de alte iubiri.
          M-am simțit frumoasă doar în tăcerea ta,
          când mă priveai de parcă eram o artă
          pe care n-ai știut s-o înțelegi.
          
          Acum mă destram încet,
          ca un fir de fum prins între uși,
          fără aer, fără scăpare,
          fără să mai știu cine am fost
          înainte să-mi faci din inimă o casă
          în care n-ai vrut niciodată să stai.
          
          Mă las dusă de mine însămi,
          ca un râu fără maluri,
          și te port, te port încă,
          în carnea mea subțire,
          în venele mele lungi ca niște coridoare reci.
          
          Te iubesc în fiecare noapte
          ca pe o rană pe care o ling ca să nu se închidă,
          căci cine sunt eu,
          dacă nu tăcerea pe care ai iubit-o doar când semăna cu tine?

Elegia unei stele căzătoare
                                                      T. Ufletor 
          
          M-am stins pe buzele nopții, sfâșiată de cer,
          O stea prăbușită sub pleoape de scrum,
          Și-n inima ta, ca un pustiu efemer,
          Mi-ai scris epitaf pe un ultim parfum.
          
          Fusesem lumină, fusesem văpaie,
          O candelă arsă pe tâmpla destinului,
          Dar tu mi-ai sculptat în tăcere o ploaie,
          Și-ai lăsat vântul să-mi șteargă suspinul lui.
          
          M-ai ținut între coaste ca un blestem,
          O rană ce arde și sângerează argint,
          Dar ai aruncat peste mine un „te mai chem”
          Ca pe-un giulgiu uitat într-un murmure stins.
          
          Acum rătăcesc printre umbre străine,
          Prin morminte de vise și strigăte mute,
          Îți sap constelații cu unghii divine
          Într-un cer ce nu-ți mai ascultă sărutul.
          
          Și când vei privi, într-o noapte târzie,
          Spre haosul negru ce-mi poartă absența,
          Să știi că am fost doar o stea prăvălită,
          Dar încă îți ard sub piele esența.

MAI AM DOAR UN EXAMEN, GUYS!!
          De abia aștept mini-vacanța, să stau afară (dacă vremea e de partea mea) și să lucrez la carte de pe laptop.
          Voi ce mai faceți? Cum sunteți?

OMG!
          YOU ARE BACK!
          HI

Cine este interesat de un reading-for-reading?