//ULTIMA RATIO | SPOILER//
(nu m-am putut abține, sorry not sorry ;))
„[...] Stă așezat în fotoliu, ținând lejer între degete țigara pe care a dus-o deja de nenumărate ori la buze. Fumul nu mi se mai pare insuportabil ca la început; m-am obișnuit deja cu diferitele lui mirosuri și aproape că nu-i mai observ prezența în cameră.
Bărbatul din fața mea se comportă de parcă n-ar fi ucis câteva zeci sau sute de oameni cu doar câteva minute în urmă. El își savurează țigara și se uită atent la mine; mai exact, la felul în care sforile mă mențin fixată în scaun. Nu schițez nicio emoție, ci doar aștept să spună ceva ca să-l pot ataca prin cuvinte, pentru că e unicul atac de care sunt capabilă în momentul ăsta.
- Ți-a fost dor de mine, iubito?
Sper doar ca scepticismul din privirea mea să fie cât se poate de evident.
- Nici dacă te-aș fi cunoscut, nu mi-ar fi fost.
Bărbatul, ale cărui bucle strălucesc destul de puternic în lumina slabă din această cameră a conacului, se ridică alene de pe locul său, mergând la fel de leneș până ajunge exact în fața mea, însă eu nu reacționez în vreun fel. Îl privesc de jos cât se poate de urât, iar el observă destul de bine acest lucru, pentru că în următoarea clipă îmi prinde puternic maxilarul, ridicându-mi fața. Înghit cu noduri saliva ce mi s-a acumulat în gură din cauza faptului că mi-a dat destul de tare capul pe spate.
- Să înțeleg că încerci să joci dur, hă? Maximilian te-a satisfăcut atât de bine, încât ai uitat complet de mine, nu-i așa?
Nu-i pot răspunde. Degetele sale pline de inele îmi strâng prea dur obrajii și asta mă împiedică să vorbesc normal. În schimb, mă încrunt din nou. Fața lui se apropie deosebit de repede de a mea, iar respirația lui răcoroasă îmi mângâie fruntea, deși nu pentru mult timp. Buzele sale mai au doar câțiva milimetri până să se lipească de lobul urechii mele, în care șoptește nebunesc de lent.
- Și dacă te fac să îți pierzi mințile de plăcere chiar acum? Îți vei aminti de mine și vei uita de Stood?”
