Uneori îmi place să mă întind pe podea şi să privesc umbrele cum se arcuiesc pe tavan în timpul nopţii ca mai apoi să îmi ascund fața în hanorac și să suspin. 

Sunt o tristă, o trecătoare pierdută, ștearsă, nu o să mă observi printre restul, o să vezi doar o glugă trasă şi un trup cu miros de moarte amestecat cu cel de cafea ieftin de la tonomat. 

Îmi place să mă pierd în conversaţii lungi cu oameni interesanți și să mă las pierdută printre versuri triste din melodii rock. Aş putea sta seară se seară pe balcon, analizând cerul alături de motanul meu negru şi persoana ce a învăţat să îmi iubească tenebroasa fiinţă. 

Puteţi să mă numiţi Alexandra, oricum o să îmi fie uitat rapid numele printre şoapte şi oameni obosiţi.