„Altă zi frumoasă în această lume fără sens. Fiecare clipă oricât de frumoasă și seducătoare ar fi, nu mă poate face trădez moartea ce mi-o doresc.
Aș vrea să mi se dea un sens. Cât de mic, așa cum mi-a dat Odasaku, poate așa voi alege să mai trăiesc. Dar adevărul e că nu înțeleg cum funcționează lumea asta, este un amestec de culori ce în manifestările lor te amețesc. Doar am adoptat noul stil de viață și m-am adaptat lui și oamenilor din el.
Nu știu să-mi explic dorința de a-mi pune capăt vieții, dar cred că doar nu simt... nu mai sunt om și nu am simpatizez cu ceea ce aceștia ridică în slăvi.
Ei sunt seduși de propriile lor idei despre cum ar trebui să fie lucrurile și realitatea îi plesnește arătându-le contrariul. Eu mă las sedus doar de gândul că aș putea sfârși aceste chinuri cu propriile mele mâini.
Aș putea să schimb și să penetrez gândurile mele morbide spre un paradis al conștiinței și să mă mint că există un sens. Dar nu îl simt. Nu înțeleg. Care e însemnătatea acestor lucruri? Oda-kun...dacă ai mai fi în viață ți-aș cere să-mi explici de o mie de ori și nu cred că voi înțelege.
Poate așa sunt eu... Dezumanizat încă din pântecul mamei mele și nu există scăpare pentru mine decât moartea...”
Am o melodie care m-a inspirat să scriu asta. Sunt conștientă că e posibil să nu înțeleg personajul lui Dazai pe deplin, dar asta e perspectiva mea a lumii sale interioare.
Apropo, vreau să-mi comand Dezumanizat și poate și Amurg. Abia aștept să le citesc. ✨