~ Când mâna dreaptă mi s-a aventurat pentru întâia oară într-un stângaci dans cu stiloul, gândurile mi-au prins viață, asemeni primelor fire de iarbă care îndrăznesc a încolții urmele topite ale iernii în incipit de primăvară. Cuvinte scăldate în cerneală au răsărit, ca o gloată zgomotoasă de litere pe biata bucată de hârtie. Iar entuziasmul tremurândei mele inimi naive a s-a prefăcut în esența topită a sufletului meu, născând pură pasiune. 

      ~Și parcă scrisul a devenit în timp o dulce dependență. Fiecare clipă... fiecare zi... fiecare lună... fiecare an...

      ~Ceasuri întregi au bătătut pasul înainte, pe lângă scriitura mea stângace încă în proces de construcție. Fiecare cărămidă aducea formă micii mele lumii clădite din frământate cugete întoarse pe toate părțile. Iar cu fiecare progres esența sufletului mi se scurgea peste acele strâmbe rânduri așternute pe hârtie.

    ~Și iată-mă aici, dansând în continuare printre litere grăitoare, de parcă inscripțiile care se îngrămădesc pe foaia mea mi-ar fi oxigen... mi-ar fi menire...

         Te-am plictisit, așa-i? La asta mă pricep cel mai bine.

       Adevărul dur este că oamenii nu sunt punctul meu de interes. Însă lucrul care mă fascinează la oameni, nu sunt măștile pe care și le pun peste chip mereu, ci sufletele care se zbat în acel interior pe care fiecare dintre ei îl tot ascund de ochii lumii. Arta care izvorăște din mâinile omului... acea creație ce duhnește a pasiune este cu siguranță magia care îl face pe om unic.

          Și eu am o ,,creație" în care mi-am lăsat să curgă întreaga ființă sufletească. Un amagam de sentimente ce duhnește a autenticitatea putredă pe care mi-am dorit s-o miros într-o carte. Bănuiesc că te-ai prins că urăsc duhoarea atât de uzată și de zaharisită a clișeului ce se lipsește ca scaiul de ochii lumii. Mi-ar plăcea să știu că nici pe tine nu te atrage acest fenomen care infectează adevărata literatură, căci aș putea să sper că ,,Origini uitate" este pentru tine.