Cred într-un infinit pe care nimeni altcineva nu-l poate vedea sau atinge. Cred în fiecare stea ce strălucește și cade și-n luna ce le veghează domnia. Cred în toți stropii de ploaie ce aluneca pe fereastra mea, dar și-n fulgii ce coboară din cer într-un dans haotic. Cred în vântul ce șoptește cântece uitate și-n valurile ce poartă navele ruinate. Cred în magie și vise, în speranță și cuvinte. Sufletul meu e plin de prăpăstii și monștri, însă am început să-i dau culoare. Să-mi transform neputința și durerea în curcubeie vii și tablouri stângace. Am învățat să urlu acoperită de vopsele ca să simt ceva mai mult decât că respir. Am început să iubesc ceea ce mă înconjoară.