Hello, beautiful boys and girls! ❤️
Ce mai faceți? Cum vă descurcați cu stresul? Bine, asta dacă aveți parte de el. Dacă nu… trebuie să recunosc că sunt puțin geloasă pe voi.
Mai am o săptămână până termin cu bacul, apoi urmează admiterea și… GATA! În sfârșit. Nu vă mint, anul acesta mi-a pus nervii la încercare.
Destul cu plângerile mele. Vă promit că imediat ce scap de toate examenele, o să intru în modul de scris și o să mă pun serios pe treabă.
Planurile mele pentru următoarele luni sunt destul de clare: voi termina de scris “Jurăminte păcătoase”, iar apoi mă voi întoarce la “Pași Interziși”. Îmi doresc să rescriu anumite părți, să adaug câteva scene noi și să dezvolt mai bine relația dintre personaje, astfel încât povestea să fie exact așa cum mi-o imaginez.
După aceea, mă apuc de volumul al doilea, „Iubire Condamnată”. Pentru o perioadă, primele trei capitole au fost postate aici, însă am decis să le retrag după ce câțiva dintre voi mi-ați atras atenția că am omis niște evenimente destul de importante din primul volum, evenimente care au consecințe serioase în cel de-al doilea.
O să fiu complet sinceră: uitasem de ele. Aparent, creierul meu a decis că acele scene nu mai sunt informații esențiale și vor fi sacrificate în favoarea informațiilor pentru bac.
Așa că vreau să vă mulțumesc că m-ați „tras de mânecă” înainte să public o continuare în care personajele ar fi reacționat la niște întâmplări pe care eu însămi le ștersesem din existență. Cu alte cuvinte, voi sunteți editorii mei neplătiți și meritați tot respectul.
Și, dacă tot suntem la capitolul mulțumiri, vreau să vă spun cât de recunoscătoare sunt că sunteți aici, că aveți răbdare și că-mi suporți haosul organizat (sau dezorganizat, depinde de zi) și că îmi susțineți poveștile.
Sunteți minunați și vă trimit fiecăruia câte o îmbrățișare. ❤️