Vikingii si Romania

VIKINGII SI ROMANIA 2

Dar n-avea niciun fel de legiuri şi au început să se bată între ei. Atunci şi-au spus unii altora: "Haideţi să căutăm un prinţ care să ne poată conduce şi să ne judece după lege". Ca urmare s-au dus peste mări la ruşii varegi.(....)Ciuzii, slavii, crivicii şi vesii au spus oamenilor din rândul varegilor : Ţara noastră este mare şi bogată dar nu este rânduială în ea. Veniţi să cârmuiţi şi să domniţi peste noi", se arată în cronica lui Nestor, elaborată în jurul anului 1113 la o mănăstire din Kiev. Conform aceste cronici vikingii au fost factorul civilizator în zonă şi au întemeiat Novgorodul în 862 şi Kievul în 869, prin Rurik şi Oleg, iar numele dat slavilor răsăriteni, adică ruşi, vine tot de la aceşti vikingi. De altfel sunt şi numeroase scrieri runice(n.r. alfabetul viking), în special pe pietre funerare care atestă călătoriile nordicilor în zona estică. Cert este că Rurik şi mai apoi urmaşii săi vor continua să stăpânească o bună parte din ţinuturile slavilor, întemeind şi o binecunoscută dinastie rusească, cea a rurikovicilor. Teritoriile estice stăpânite şi străbătute de războinicii şi negustorii vikingi se învecinau cu teritoriul de astăzi al României, în special cu zona Moldovei dar şi cu populaţiile de vlahi de pe teritoriul acesteia. "Vlahii negri", războinicii din cetăţile de pământ Aşa cum arată descopririle arheologice, denumite de tip Dridu, de către arheologii D. Şerbănescu sau G. Trohani, teritoriul Moldovei în secolele IX-XI era locuit de o populaţie stră-românească. Din aspectul Dridu se desprind culturile Sântana de Mureş Cerneahov şi Răducăneni pentru teritoriul Moldovei, aparţinând dacilor liberilor, goţilor şi slavilor, grupuri etnice care au dus la formarea şi modelarea etnică a locuitorilor Moldovei prestatale. Populaţia românească era grupată în obşti săteşti, conduse juridic de un sfat al bătrânilor după cum arată şi Mircea Vulcănescu în "Mitologie românească" dar şi de jupani sau cnezi. Existenţa unei organizări prestatale este dovedită şi de cetăţile cu întărituri din lemn şi val de pământ, precum cele de la Răciula, Calfa,Măşcăuţi, Dersca,Fundu Herţii,Tudora sau Horodişte, aşa cum arată şi reputatul arheolog Mircea Petrescu Dâmboviţa în lucrarea sa "Sisteme de fortificaţii medievale timpurii la est de Carpaţi: aşezarea de la Fundu Herţii". Teritoriul locuit de aceste comunităţi romîneşti sau româno-slave pe alocuri era stăpânit de triburile turcice ale pecenegilor în secolele IX-XI şi după aceea a cumanilor un alt trib turcic nomad. Stăpânirea era formală şi se concretiza prin plata unui tribut din partea populaţiilor de pe teritoriul Moldovei, către triburile nomade. Existenţa cetăţilor de pământ dar şi a aşezărilor fortificate arată că anumite comunităţii fie doreau să se protejeze de eventualele jafuri ale călăreţilor nomazi, fie erau centre de rezistenţă.