Si daca iti spun ca te iubesc?

Capitolul 7

Regrete

Se aseaza zgomotos in banca si ramane tacut cateva minute bune, insa il simt macinandu-se inauntru.
-Nu pot sa cred ca mi-ai facut asta! spune el soptind.
-Trebuia sa iti tii gura!
-Pentru o gluma, serios?
-Vezi daca mi s-a parut amuzant! spun eu putin mai rastit.
-Ei! Madison, liniste!!

Ramanem tacuti tot restul orei, amandoi aseptand sa izbucneasca celalalt.
Stiti filmele alea in care, nevasta face ceva, amandoi stiu ca e vina ei si totusi ea e prea incapatanata sa recunoasca? Ei bine, eu sunt in unul din filmele alea acum! Tot ce imi trece prin cap sunt diferite scenarii cu noi doi, insa inlocuiti cu un cuplu casatorit, in varsta, care are certuri minore, la tot pasul.
Ce dracu gandesc?! Nu suntem impreuna! Nu am de ce sa ma simt vinovata! Nici nu am vrun motiv sa ma compar cu o nevasta batrana!

Insa, stiu ceva cu care ma pot compara, o naiva. Mi-am lasat orgoliul sa calce in picioare visul lui, m-am gandit numai la mine! Poate daca actionam mai matur si ii intelegeam scuzele, acum nu eram aici, parca incercand din nou, sa il scot pe el vinovat. Poate nici nu este el vinovatul, sunt eu! Am lasat orgoliul meu sa distruga totul, cautand razbunare la orice! Oh, frate, ma simt groaznic!!

Riiiiing
La auzirea clopotelului toti elevi se imbulzesc in usa, eu si el ramanand in urma. Incerc sa imi cer scuze insa pur si simplu raman fara cuvinte, sau cel putin ma inec cu aer. Nu stiu daca a observat asta sau nu, insa pur si simplu nu putea spune nimic!
Imi iau ghiozdanul si ma indrept spre usa, insa el mi-o ia inainte si o tranteste, dupa care ma lipeste de usa.
Am ajuns sa fixez din nou aceiasi ochii albastri, insa de data asta, dezamagiti. Stam asa cateva secunde bune, eu mai incercand inca o data sa spun ceva, insa e un esec. Emotiile mi-au inecat sufletul si existenta, si raman la 5 cm departare de acei ochi albastri.

Brunetul, si mai dezamagit de data asta, datorita faptului ca nu rostesc nimic, imi da caietul, care era in mana lui tot timpul fara sa observ. Il iau si el imi deschide usa, si imediat la iesirea mea, o inchide la loc.

Toate privire sunt atintite spre mine, toata lumea susotea si chiar daca imi doream sa aud, nu auzeam.

-Draga, ce s-a intamplat?! intreaba Amelia.
-Ah, ma simt ingrozitor!
-Ti-am spus! zice Eleanor.
Le povestesc totul fetelor, urmarindu-le atent reactia, parca sperand ca o sa ma consoleze, ca o sa-mi dea dreptate. Pentru ca sincer, orgoliul meu nu mai are puterea de a se apara singur.
-Nu puteai vorbi?! intreaba Eleanor surprinsa.
-N-Nu stiu! Sunt total cofuza!
-Trebuie sa-ti ceri scuze la meciul de sambata! spune Amelia.
-Ce?! De fata cu toata lumea?!
-Nu! Dupa meci, cand pleaca toti acasa! Te va vedea in tribune sau ceva... cred ca o sa mearga! spune Amelia.
-Crezi?!
-Ai o idee mai buna?! se rasteste Eleanor la mine...

Restul zilelor pana la meci au fost tortura pura pentru mine. Toata lumea vorbea despre mine, Amelia si Eleanor repetau intr-una ziua meciului si Harry nici macar nu-mi acorda o privire. Am reusit sa distrug visul cel mai mare a unui baiat, sunt groaznica!
Pentru prima oara in viata mea, simt cum doare ignoranta. Jur ca l-as putea implora doar pentru o privire! Sa pot fixa din nou ochii lui oceanici si sa-i citesc, cum am facut si pana acum. Insa nu am aceasta posibilitate, datorita jocului meu stupid dea soarece si pisica!
Daca as putea da timpul inapoi... as lasa-o mai usor cu toate aceste calamitati sufletestesti pe care le simt adanc in mintea mea, lunadu-mi orice concentrare asupra vietii.
Am datoria, pentru prima oara in viata, sa imi cer scuze. Pentru ca e prima oara in viata, cand simt ca am neaparata nevoie de iertarea lui pentru a-mi stinge sufletul.
-Se numeste dragoste, spune Amelia, parca ghicindu-mi gandurile.
-Am vorbit cu voce tare?
-Nu, spune Amelia amuzata, dar toata lumea a plecat din clasa, pana si Eleanor.
-Oh, nu, doar ma gandeam... aievea.
-Domnul aievea?
-Nu... domnul Jones.
-Deci ai de gand sa-ti ceri scuze.
-Da! Am nevoie de racorirea asta.
-Esti sigura ca nu o sa ramai fara cuvinte?
-Daca o sa raman, o sa las ochii sa vorbeasca.
-Pun pariu ca ochii tai caprui stiu limbajul semnelor! spune Amelia, incercand sa ma amuze.

Si maine... maine o sa-mi calc orgoliul cu cea mai mare placere!