2
Mi-am intors capul brusc catre ea, apoi mi-am pus mana pe frunte si am privit-o de parca eram in alta lume.
- Da scuze. Sa mergem.
Am pornit din nou, minunandu-ne de frumusetea padurii, apoi am ajuns la o poarta mare si neagra. Am mers hotarata mai aproape de ea si am deschis-o cu toata forta. Am pasit inauntru pe o alee lata, ferita de frunze de culori tomnatice si inconjurata de un mic gard de fier, vopsit in negru. Am pasit inainte, cu Chrysilla si Artemis in spatele meu, apoi am ajuns intr-un final la un fel de castel, o casa largita, construita pe aproape toata largimea curtii. Niste barbati imbracati in uniforme speciale treceau prin curte, lasandu-ne loc sa trecem printre ei. Erau gardieni care patrulau si aparau intreaga curte.
Mi-am incordat muschii si am deschis usa mare din lemn de la intrarea cladirii, apoi i-am asteptat pe coechipierii mei sa ajunga. Am patruns intr-o camera mare, construita intr-un stil gotic, cu o canapea de piele neagra asezata langa scari, care erau aproape de un geam urias aproximativ cat peretele prin care se reflectau mici fisuri din razele lunii si mici fasii violete. Deasupra, totul arata ca o biserica. Era alb, cu un balcon care inconjura uriasa incapere, in care urcai pe scarile de langa canapea. Apoi mai sus se afla un mic geam asezat direct pe tavan, care era inconjurat de tot felul de modele intortochiate si inca un rand de balustrada si balcon. In colturile incarcate de ornamente si tablouri micute se aflau niste statui in forma de lei ridicati in doua labe, cu gura deschisa, gata de atac. Multe alte geamuri inconjurau camera, dar erau acoperite de niste perdele tesute dintr-un material subtire si transparent, pe care erau brodate modele cu sabii. Chiar daca vazusem acel loc de mii de ori, ma minunam de fiecare data cand intram acolo.
Am inaintat putin, uitandu-ma prin jur, apoi m-am trezit la realitate si cand am vazut ca cineva coboara scarile, mi-am dres glasul si am strigat:
- Myzkowski!
Nu a raspuns nimeni, dar scarile din sticla se auzeau din ce in ce mai tare, iar niste umbre se intrezareau pe peretii de langa ele. Zerrahan Myzkowski, cu chipul lui ingrijorat ca intotdeauna, cobori scarile rapid, cu garzi in spate, de parca se intamplase ceva. Veni catre noi, si ne privi pe toti, miscandu-si privirea de la unul la altul.
- Buna ziua. Deci cum a fost lupta asta? Vad ca ati dus-o la capat cu bine… din moment ce sunteti aici.
Era genul de persoana inteligenta si precauta, dar mereu chipul lui ingrijorat i se potrivea cu atitudinea agitata si stresata. Parul mereu ciufulit si cearcanele de sub ochi ii completau look-ul de nebun. Si stiu ca oricine ar fi zis asta despre el daca nu il cunostea. Ochii mari si caprui ma priveau, asteptand un raspuns pe care stia ca nu il va primi. Trebuia sa ma uit in sus ca sa il privesc bine, fiindca, chiar daca eu eram inalta pentru o fata, el era mult mai inalt decat mine. La fel si Chrysilla trebuia sa se uite in sus la el, chiar daca ea purta tocuri super inalte si total nepotrivte pentru lupte.
Era slab, dar umerii lui lati si inaltimea imi oferea un sentiment de ameteala cand il vedeam. Imi facea de fiecare data placere sa ma holbez la spatele lui foarte lat in timp ce mergea. Pielea lui alba si neridata ii oferea aerul unui copil de cincisprezece ani, pe cand el avea douazeci si cinci.
Zerrahan era responsabilul cu tot ce se intampla in micul oras Oldfort. De la lupte si pana la locuitori nemultumiti, el se ocupa de tot. Orasul era inconjurat in mare parte de paduri si putine lacuri, pe langa care erau construite sute de case din lemn si piatra, in care locuiau multe persoane aparate de atacurile celorlalte orase sau regiuni. Era un fel de primar acolo.
Vocea lui foarte groasa si matura, avea o tenta de raguseala care imi placea extrem de mult, dar niciodata nu ma gandisem la el mai mult decat ca un prieten si un coleg.
