Gardianul sufletelor destrămate - Partea a III-a: Femeia altuia

10- Noaptea zânelor

După două zile de la petrecerea lui Slash, liniștea mi-a fost tulburată din nou. Eram în fața televizorului când am auzit interfonul. Cineva era la poartă. Mă ridic să deschid și aud vocea Sashei.

-Bodhi...? Pot intra, te rog?

Vocea ei părea sfârșită așa că am deschis și apoi am ieșit din casă în întâmpinarea ei. De cum m-a văzut s-a aruncat la pieptul meu și a început să plângă.

-Sasha, ce e cu tine? întreb eu speriat, neștiind dacă să o cuprind cu brațele sau nu.

Printre suspine a reușit să îmi spună.

-M-am certat cu tata... Nu mă înțelege deloc!

Îi mângâi spatele ușor și încerc să o liniștesc.

-Sasha, sunt sigur că nu e nimic serios....

-Am plecat de acasă... Nu vreau să mai stau cu ei...

-Sasha, ce tot spui acolo? Sunt părinții tăi...

-Dar nu mă înțeleg! strigă ea.

-Știu ce spui.... dar dacă strigi, nu vei reuși să te faci înțeleasă, îi spun calm. Hai în casă, să vorbim.

O conduc ușor spre casă și îmi dau seama cât este de periculos ce fac acum. Va trebui să am mare grijă cu ea în casa mea, singuri. Dar cu ultima fărâmă de luciditate mă opresc și îi scriu lui Andrei un mesaj scurt, spunându-i că Sasha este la mine.

Îmi răspunde cu un simplu Mulțumesc.

Sasha se cuibărise pe canapea și suspina. Mă durea oarecum starea ei, dar știam și ce copilă putea fi.

Oftez și mă așez pe fotoliul din fața ei.

-Nu mă privi așa, Bodhi...

-De ce v-ați certat?

-E complicat...

-Poate nu mă crezi, dar am evoluat de la neanderthalian, la cimpanzeu...

Zâmbi suav, semn că sunt pe drumul cel bun.

-Vreau să renunț la Arte... Nu mă mai atrage ideea de a merge la Facultatea de arte. Vreau altceva....

-La ce te-ai gândit?

-Vreau ceva care să mă ajute să fiu mai bună, mai creativă... Vreau să fac ceva care să arate că nu sunt doar o fată drăguță și atât. Vreau... independență, Bodhi...

-Independența poate avea un preț mare, Sasha.

-Vreau să îi arăt tatei că pot face și singură ceva.

-Sasha, eu cred că tu poți face foarte multe lucruri. Ești deșteaptă și ai o istețime pe care rar o văd la fetele de vârsta ta. Dar nu renunța la ai tăi. Dă-le o șansă...

-Așa te-au bătut la cap și ai tăi?

Oftez. Pentru o clipă îmi dau seama că încep să le uit chipul...

-Sasha... eu nu i-am avut pe ai mei atât cât mi-aș fi dorit... Mi-ar fi plăcut să mă cert cu tata, cu mama și apoi să îmi dau seama că aveau dreptate. Eu am fost singur atât de mult timp....

Mă opresc pentru că ea mă privește cu ochii înlăcrimați...

-Iartă-mă... nu am știut....

-Nu e nimic... Vreau doar să știi că este greu... Dar este mai bine să ai cu cine să te cerți.

-Bodhi...

Veni în fața mea și apoi se aplecă peste mine și mă îmbrățișă. Mă strângea cu toată puterea ei de fetiță dar am simțit cum greutatea unei poveri duse atâția ani mi s-a ridicat de pe umeri. Ea era prima persoană în fața căreia am recunoscut cât îmi era de dor de părinții mei. Mi-am pus brațele în jurul ei și am tras-o în poala mea. Mi-am lăsat capul pe pieptul ei și am rămas așa.