O altfel de viata

Capitolul 1

- Juriul a ajuns la o decizie! 10 ani cu executare in inchisoarea de maxima securitate SuperMax.
Murmure din sala se aud. Mama plange si tremura in timp ce tata o sustine de talie ca sa nu se prabuseasca, dar tot ce pot sa fac e sa vad zambetul ala nenorocit al femeii care m-a bagat in asta. Femeia aia nenorocita mi-a inscenat totul si acum urmeaza sa imi petrec toata tineretea intr-o nenorocita de inchisoare pentru ceva ce nu am facut.
Un politist se apropie de mine ca sa imi puna catusele si in loc sa mai arunc o ultima privire catre familia mea, ma uit la femeia care se crede Dumnezeu pe pamant. Femeia care e in stare sa nenoroceasaca pe orice doar ca sa isi dovedeasca punctul de vedere.
Sunt tarata de catre doi politisti catre iesirea din tribunal si stiu ca aici mi s-a terminat viata. Nimeni nu ma crede ca sunt nevinovata si cea mai rea parte este ca femeia vinovata pentru toate astea pleaca libera. E libera sa mai nenoroceasca si alte vieti.
Trei luni mai tarziu:
Au trecut trei luni de la ziua aia in tribunal; trei luni de cand sunt inchisa intr-o celula de zece metrii patratii impreuna cu o femeie de doua ori mai batrana ca mine care si-a omorat ambii copii cand nu au vrut sa mearga la culcare cand a zis ea. Inchisoarea te schimba, e un loc teribil, sumbru si care suge viata din tine. De trei luni nu am scos mai mult de zece cuvinte, nu indraznesc sa vorbesc cu nimeni; nu vreau sa stie nimeni ce simt, ce cred sau sa ajunga sa ma cunoasca. Am voie sa ies din celula asta nenorocita, de trei ori pe zi pentru mese si am voie cincisprezece minute de soare o data la doua zile. Maxima securitare; m-au incadrat la maxima securitate doar pentru ca femeia aia nenorocita e plina de bani, iar in lumea in care traim suficienti bani pot sa iti cumpere libertatea...sau si mai bine, sa invinovateasca un om inocent.
Sunt rupta din gandurile mele de vocea ofiterului care a devenit singura persoana constanta din viata mea in ultimele trei luni.
-Domnisoara Green, aveti un vizitator.
Refuz sa ii raspund in vreun fel, mentinandu-mi recordul de 10 cuvinte in trei luni. Obisnuia sa imi placa sa vorbesc. Stiu ca nu au cum sa fie parintii mei vizitatorii. Tata mi-a zis clar ca daca o sa se dovedeasca ca sunt vinovata nu o sa mai am ce sa caut vreodata sub acoperisul lui si ca o sa se asigure ca nici unul dintre fratii mei nu o sa isi mai aduca aminte ca au avut vreodata o sora mai mare.
Sala de vizite este o camera relativ mica dar mult mai mare in comparatie cu celula care mi-a devenit casa in ultimele trei luni. Nu are nici un geam, iar singura mobila din camera este o masa de masa de metal cu cate un scaut de o parte si de alta a ei. Ofiterul ma aseaza pe unul dintre scaune si pleaca trantind usa. Nu dureaza mult si usa se deschide, lasand sa intre un barbat inalt si bine facut imbracat in costum si urmat de alti doi barbati mult mai lati in umeri, care pot sa imi dau seama cu usurinta ca ii sunt paznici.
- Numele meu este Daniel Willow, domnisoara Green. Mi se adreseaza primul barbat cu o voce groasa si impunatoare. Sunt cel care a initiat programul " O altfel de viata". Ati auzit de el domnisoara Green?
-Nu domnule! Reusesc cu greu sa ii raspund, nefind obisnuita sa imi folosesc vocea. Nu inteleg ce cauta aici dar stiu cu siguranta ca nu isi doreste sa se asigure ca duc o viata buna in cei zece metrii patrati pe care ii numesc casa.
-Programul este o sansa pe care le-o dam detinutilor de a scapa mai repede de o sentinta daca reusesc sa traiasca in tribul Amza. Tribul este cu foarte multi ani in urma fata de restul lumii, as putea spune aproape mii de ani si se afla in muntii Alasca. Sentinta ta este de zece ani, dar daca acepti aceasta intelegere va trebui sa stai in acel trib timp de doar trei ani. In fiecare luna o sa vina unul dintre angajatii mei sa se intereseze de tine, sa vada daca vrei sa pleci de acolo sau vrei sa ramai.
Totul suna prea bine ca sa fie adevarat. Sigur este o capcana la mijloc, plus ca nu vad de ce m-ar alege pe mine tinand cont ca vin dintr-o familie saraca, iar cazul meu a fost improtriva uneia dintre cele mai influente familii din America.
- De ce eu? Imi zambeste apreciativ cand imi aude intrebarea si incep sa cred ca asta e de fapt un interviu, nu o intelegere din propria lui dorinta de a ma ajuta.
-Pentru ca cred ca nu esti vinovata si pentru ca cred ca ai o sansa foarte mare sa supravietuiesti acolo. Nu uita, ei inca traiesc in case facute din carpici, nu au apa curenta, lumina si mananca ce vaneaza.
-Daca crezi ca sunt nevinovata inseamna ca te-ai interesat despre cazul meu, ceea ce inseamna ca stii ca am crescut intr-o familie foarte saraca care de multe ori nu avea bani nici sa isi plateasca facturile. Am crescut la o ferma deci stiu sa am grija de animale, dar adevarata intrebare este: care e de fapt capcana? Sunt sigura ca sunt multi oameni pe care ii crezi nevinovati in puscaria asta.
Nu credeam ca mai stiu sa vorbesc dupa 3 luni de vorbit doar cu propria constiinta.
-Daca nu reusesti sa supravietuiesti acolo trei ani sau daca capetenia tribului iti informeaza vitorul ofiter ca nu te adaptaze deloc dupa mai bine de sase luni, o sa te intorci aici si o sa stai inchisa dublul anilor pe care i-ai primit. Practic, daca pana acum credeai ca o sa iti petreci tineretea in inchisoare, acum o sa iesi din inchisoare la 40. Pot sa iti las timp sa te gandesti daca vrei si poti sa ma intrebi mai multe deta...
- Acept! Sunt gata sa ies mai repede de aici cu orice ocazie.
Zambeste multumit si se ridica fara sa mai spuna nimic. Nu stiu ce inseamna asta dar pot sa presupun ca o sa ma trimita in tribul lui uitat de lume cat mai repede cu putinta.
O saptamana mai tarziu:
Ma aflu intr-un avion al armatei de mai bine de cinci ore si daca tin bine minte ar trebui sa facem in jur de sase ore din America pana in Alasca. Sunt peste 20 de jandarmi in avinoul asta si chiar daca se fac ca nu se uita la mine, stiu ca ma urmaresc sa vada daca o sa cedez nervos si o sa incep sa ii atac. Domnul Willow nu mi-a mai spus nimic despre tribul Amza de la prima si ultima noastra conversatie, asa ca nu stiu la ce sa ma astept.
Intr-un final aterizam si sunt indesata cu viteza luminii, intr-o masina a armatei cu un jandarm de o parte si de alta a mea si domnul Willow in fata langa alt jandarm care conduce. E o liniste apasatoare in masina, iar rabdarea mea incepe sa se scurga.
Trei ore si 53 de minute mai tarziu ajungem intr-o cu totul alta lume. Masina e oprita intr-o pajiste dar pot sa observ prin stratul gros de copaci cateva perechi de ochi curioase cum ne analizeaza fiecare miscare.
-Domnisoara Green, de partea cealalta a liniei de copaci de afla tribul Amza. Nu sunt foarte fericiti sa auda ca le aduc un alt prizonier dupa ultima intamplare. Nu ai unde sa fugi nici daca vrei, asa ca nu incerca. Nu am chef sa iti adun cadavrul de pe cine stie unde.  In fiecare luna o sa vina ofiterul Morgan sa vada cum o duci si sa vorbeasca cu capetenia tribului. Daca el spune ca nu te incadrezi o sa zbori de aici mai repede de cat ai ajuns.
Ofiterul Morgan este un barbat inalt, gras si in jur de 40 de ani. Se uita la mine de parca incearca sa ma soarba din priviri si imi provoaca o sila incredibla.
De dupa copaci apare alt barbat care are o aura impunatoare si usor increzuta. E imbracat in pielea unor animale pe care cu siguranta le-a vanat si se uita la mine analizator. Pare sa fie uimit de ce vede dar nu lasa prea multe emotii sa se vada.
-Domnisoara Green, el este capetenia tribului Amza, Vladimir, o sa iti arate el unde o sa stai de acum inainte si ce ai de facut in trib.
Nu mai spune nimic altceva si imi arunca o statie cu care presupun ca trebuie sa tin legatura cu ofiterul Morgan. Pleaca impreuna cu toti jandarmii dupa el si raman singura in mijlocul padurii cu un om care nu pare cel mai fericit sa ma vada.
-Cum te cheama? Mi se adreseaza Vladimir cu un accent ciudat si cu o voce grosa.
- Alexia, domnule. Ii raspund politicos si daca e ceva ce stiu cu siguranta este ca trebuie sa ii intru cat mai repede cu putinta in gratii ca altfel ma azvarle de aici cand ma astept mai putin.
-Urmeaza-ma, Alexia. Imi pronunta numele intr-un mod ciudat, iar tonul sau nu lasa loc de discutii.
Pentru cat este de mare se strecoara cu o usurinta inimaginabila printre copacii inalti, pe cand eu ma lovesc de aproape fiecare creanga care imi iese in cale. Daca nu o sa ma omoare tribul asta atunci cu siguranta crengile o sa imi scoata macar un ochi.
-Aici o sa dormi tu de acum. Imi spune si imi arata cu degetul o constructie din lut care are forma unui iglu. Aprob din cap fara sa indraznesc sa ii adresez vreun cuvant si ma apropii incet de noua mea "casa".
-Maine dimineata o sa vina cineva sa iti arate ce ai de facut cat stai aici. Incearca sa nu incurci pe nimeni. Nu stiu de ce tot are ambitia domnul Willow sa aduca experimente aici. Oricum nu o sa rezisti mai mult de doua saptamani aici.
Cu asta, se intoarce pe calcaie si pleaca. Nu se uita inapoi si stiu ca putin il intereseaza daca o sa raman aici sau nu.
Oftez adanc si ma pun sa adun cateva lemne sa fac un foc. Nu vreau sa deger in noaptea asta.