Angel

6: Inima nu minte

Capitolul 6
Inima nu minte

Angel

Ajung de la muncă și merg direct la somn, ceea ce în multe dimineți mă simțeam destul de energic încât să nu mă culc, dar în seara asta chiar am nevoie de somn. Mă trântesc în pat și nici nu-mi dau seama când adorm că atunci când mă trezesc e deja în jur de ora 13:00 și merg spre bucătărie să văd dacă vreau ceva din ceea ce este în frigider.
- Ce face, băiatul meu? mă pupă mama pe obraz.
- Mi-e fomică.
Mă așez pe scaun și îi zâmbesc jucăuș mamei.
- Mâncarea e în frigider, Angel, se uită serioasă la mine.
- Mami, apare Eva țopăind în bucătărie, mi-e foame, țipă și se așează lângă mine.
- Poftim, scumpa mea, îi întinde mama o farfurie cu clătite.
Ia! Ce e asta? Și eu am spus că mi-e foame și totuși nu mi-a dat de mâncare!
- Mamă! Păi ce facem aici? Discriminare! mă uit urât la Eva care băga clătite în ea ca vaca.
- Tu ești mare, poți să-ți pui și singur de mâncare, zice, fiind atentă să nu ardă vreo clătită pe aragaz.
- Vezi că te îndopi și te mai place prietenul tău, îi zic Evei.
Se oprește brusc din mâncat clătite și fuge la oglinda din hol pentru a se privi în oglindă, iar cu ocazia asta, trag farfuria în dreptul meu pentru a mânca liniștit.
- Mama, m-am îngrășat? țipă din hol.
Încep să râd de aproape îmi dau lacrimile, dar nu mă bucur mult, că mama vine pe la spate și-mi dă una peste ceafă, aruncându-mi o privire urâtă.
- Nu mai primești clătite, îmi comunică simplu.
- Dar mama..., o rog.
Degeaba, pot face eu orice, tot nu e bine, așa că îmi vărs amarul în ultimele clătite din farfurie, mâncându-le.
După ce am băgat ca un fomist clătite în mine, merg la mine în pătuț unde e cald și bine. Încerc să-mi liniștesc puțin interiorul fiindcă presimt ceva nașpa și nu îmi doresc. De fapt, nu se va întâmpla nimic ciudat sau de rău, până la urmă sunt la mine acasă, în camera mea, tata e plecat în orașul vecin, mama va pleca la muncă, Eva va pleca și ea la o prietenă și rămân singur, ceea ce, nu poate decât să mă bucure.
Deși... Încă mă mai gândesc la Tamara. Roșcata plină de forme și mega îndrăzneață care mi-a răsucit puțin pământul de sub picioare. Încă nu pot uita momentele intense pe care le-am avut împreună.
Pun mâna pe telefon cu gândul că poate acele momente se pot repeta, dar brusc mă opresc. Stai, eu ce naiba fac acum?
Adică dacă stau să mă gândesc, nu e nimic moral ceea ce se întâmplă, noi doar ne întâlnim pentru... a ne satisface nevoile unui altuia și atât?! Dar în același timp, nu prea îmi doresc o relație, mă simt bine, dar nici să fim "prieteni cu beneficii" până la final. Ori o las de tot, ori mă combin cu ea.
Și problema e, ce mă fac, fiindcă eu nu știu dacă ea mă vrea doar pentru o noapte de distracție sau ceva serios, totuși stând să analizez figura ei, nu prea e genul de relații. Fir-ar. Sunt în încurcătură maximă și nu știu cum să scap.
Iar eu brusc mi-am adus aminte că nu am mai dat demult pe la facultate... Gata, trebuie să stau să învăț, deci, n-am timp de distracții sau de relații. Am cam lăsat facultatea varză, serviciul iarăși m-a neglijat. Cred că, cât de curând voi renunța la acest serviciu. Prea multe nopți pierdute, nu le mai suport și să merg în club și tot eu să muncesc? Nu se poate!
Mă uit pierdut la camera mea și efectiv mi-e rușine de dormitorul de băiețel.
Telefonul îmi sună disperat și mă uit la el. L-am lăsat pe birou și mi-e cam lene să merg după el. Altcineva în afară de Mark, cine ar putea fi? Cu toate astea mă ridic de pe pat și văd ecranul telefonului... Tamara...
— Da? Tamara? Ce mai faci? o întreb, curios fiind de apelul ei.
-Te rog, Angel, am nevoie urgent de ajutorul tău! spune disperată și nu pot remarca starea ei.
-

Ești bine? Unde ești? mă îngrijorez, agitând-mă prin cameră.
- Fii atent, dacă ai whatsapp, îți voi trimite locația unde mă aflu, căci nu știu cum să-ți explic, iar tu vino repede aici.
- Vin cât de repede pot, ok? Rămâi calmă, da? Ești rănită? încerc să aflu detalii despre ea, în timp ce-mi trag o pereche de blugi pe mine.
- Da, te rog, vino, mă imploră începând să plângă mai rău.
- Gata, mă urc acum pe motor, chem o mașină de poliție, ceva? întrebând fiind pregătit să sun după ajutoare.
- Nu, doar vino..., se aude vocea ei îndurerată.
Închid și instant primesc un mesaj cu locația exactă unde se află. Mă încrunt la ecran, căci nu cunosc zona.
Îmi trag imediat echipamentul pe mine și fug către motocicletă
După 30 de minute de condus, ajung într-o zonă destul de urâtă, cu blocuri în care cel mai probabil sunt cămine de familiști. La câțiva metri distanță un trup de femeie stătea întins pe jos, speriat, am lăsat motocicleta aproape, am oprit motorul și mi-am dat casca jos, agațând-o pe ghidon.
— Tamara? recunosc de îndată părul ei roșu.
Mă apropii, punându-mă în genunchi și îi dau părul de pe față, imaginea cu ea așa efectiv mă omora.
— Ești bine? Răspunde-mi, îi ating obrajii.
Deschide ochii și-mi privește chipul, analizându-l parcă, apoi mă apucă de braț.
— Sun la poliție sau la salvare, cine ti-a făcut așa ceva? îmi caut telefonul prin buzunare.
— Nu... nu anunța poliția, doar nu anunța pe nimeni! mă imploră începând să plângă.
— Bine, bine, dar de ce? Ce s-a întâmplat? De ce să nu anunț autoritățile? Plus că ai nevoie de o vizită la doctor, fiindcă nu ești deloc bine, o privesc îngrijorat.
Nu știu ce să fac cu ea, dar mă doare rău de tot s-o văd în starea asta. Oare cine i-a putut face așa ceva? Ce om fără suflet ar putea să bată o femeie atât de firavă? Chiar îmi doresc să aflu cine a făcut asta și nu mă las până nu-l găsesc pe vinovat sau vinovați. Nu mă îngrijorez dacă sunt mai mulți, am și eu gașca mea, dar acum trebuie neapărat să văd cu ce o pot ajuta. Nu știu ce răni are și de aceea ar fi fost de folos dacă ar fi făcut o vizită la spital, dar dacă nu vrea, eu nu vreau s-o supăr în momentul de față, așa că nu am nimic de făcut decât s-o îngrijesc cum pot mai bine.