like a cinderella //Zayn Malik

"ménage à trois"

melodia n-are treabă cu capitolul. meh, îmi place mie

"ménage à trois"-17

Caroline p.d.v

Mi-aduc aminte că aveam opt ani când o doamnă dintr-un magazin mi-a spus că noi, oamenii, trebuie să luptăm pentru a ne împlini visele şi că nimic nu vine de la sine.  A început să-mi povestească cu lux de amănunte istoria vieţii ei şi cum tatal său a obligat-o să studieze medicina deşi ea vroia sa devină nu ştiu ce star de cinema.Drace, atunci eram prea mică să-mi dau seama de ce bâjbâia toate lucrurile alea fără sens şi chiar am crezut pentru moment că era doar o femeie depresivă care-şi îneca amarul în alcool pentru că, probabil, soţul său a înşelat-o cu vreuna sau era doar o frustrată din lipsă de altceva. Bine, nu eram eu în măsură să judec activitatea sexuală a celorlalţi..

Apoi, peste câţiva ani, mi-am adus aminte de ea, din întâmplare şi am realizat ceea ce ea vroia să spună şi avea perfectă dreptate.  Toţi avem o singură viaţă şi ar trebui să facem ceea ce ne place, nu ceea ce  este impus, dar.. trăim într-o societate în care minoritatea se supune majorităţii, în care e greu să fii liber  când fiecare persoană este dominată de ceva.

În cazul meu, aveam un singur vis…să dorm, dar era destul de greu când urletele unui deştept nu te lăsau. M-am foit în pat, încercând să-mi afund cât mai mult capul în pernă, dar era în zadar. De ce nu s-au gândit şi cei care au construit casa, să facă nişte pereţi care să nu permită pătrunderea sunetelor? Îmi era somn, ceream prea mult?

Tot ce ştiam era că, după ce acel domn mi-a dat minunata veste că am fost angajată, am venit “acasă” fericită, gândindu-mă că nimic nu mi-ar putea distruge seara, dar se pare că din nou destinul era împotriva mea. Respectiva persoană continua să plângă în hohote, fără să-i pese că mai erau şi alţii care încercau să doarmă . Nu putea, pur şi simplu, să-şi pună un plasture la gură sau nişte scoci şi să-şi verse lacrimile în tăcere?

-Îh! Am ţipat deja enervată la culme. Oricine ar fi fost, o avea de-a face cu mine.

M-am ridicat din pat, dându-mi părul din faţă. Doamne, oare ceilalţi nu-l auzeau cum aproape işi dădea sufletul  acolo? Casă de nebuni.

Am ieşit din camera uşor, aşezându-mi pijamaua cu tom şi jerry pe care am primit-o de la Jess. Măcar ea avea gusturi bune.

M-am plimbat de-a lungul holului, încercând să găsesc sursa zgomotelor şi părea că provenea din camera lui Styles. Şi acela ce mai avea?

Frustrată, am întrat în camera lui, fără să mai bat la uşa. Ştiu că eram o simplă menajeră şi şansele ca eu să păşesc în “văgăuna” unuia dintre direcţioneri fără voia lor erau egale cu zero, dar nu era vina mea că egoismul lui nu-l lăsa să se gândească şi că ceilalţi nu puteau dormi.

A rămas surpins când m-a văzut, însă a continuat să plângă, de parcă viaţa lui ar depinde de asta. Cine l-a făcut pe bietul Harry să sufere?

El stătea ghemuit între cearşafuri, jucându-se cu propriile lui degete. Aş fi spus chiar că era drăguţ, dacă în momentul respectiv nu îmi venea să-I ucid şi apoi să-i arunc corpul în cel mai apropiat râu.

-De ce plângi? L-am întrebat încet, încercând să-mi stăpânesc nervii. Cel mai bine era să-mi răspundă şi el frumos, că de nu…

-Nina? Mă poţi imbrăţişa? M-a rugat, întinzând braţele spre mine. Okay, asta era ciudat, dar îl compătimeam, oarecum.  M-am aşezat în colţul patului, lângă el şi i-am zâmbit mai mult forţat.