Tu sau eu

Scuze

               Ai crede ca ultimul an de liceu ar fi cel mai frumos. Frumos în sensul ca îți petreci ultimul an cu persoane pe care le ști de la inceputul liceului sau mai tarziu. Persoane care ți au fost alături la bine și la greu, la bucurie și necaz, când ai avut nevoie de un umăr pe care sa plângi sau pe cineva cu care sa vorbesti. Asa se intampla în marea majoritate a cazurilor fericite. Nu și dacă pe tine te cheamă Lillith.
                 Da, eu sunt  Lillith și locuiesc împreună cu familia mea în San Diego. Sunt în ultimul an de liceu și părinții mei nu dau doi bani pe asta. Având în vedere ca anul acesta am examen, va dați seama ce e în capul lor. Nimic. De când a murit Emilly, nimic nu a mai mers bine în familia mea. Tata a început sa nu mai aducă bani în casa și sa l adun de prin baruri aproape în fiecare seara, timp de patru ani...De când am pierdut o pe sora mea, mama a intrat în depresie iar eu a trebuit sa am grija de casa, de părinții mei și sa încerc sa nu rămân la vreo materie, sau altfel riscam sa mi pierd bursa. Primul an a fost cel mai greu. Ziua eram la școală pana la 3-4 după-amiaza, iar când veneam acasă trebuia sa fac de mâncare și sa fac curat prin casa. Ziua eram destul de ok, iar când venea noaptea, era cel mai greu. Mama avea coșmaruri și începea sa tipe, rămânea fără aer iar eu trebuia sa merg sa o calmez dacă tata nu era lângă ea sau nu o auzea din cauza somniferelor. Le lua sa doarmă fără sa se trezească sau era prea beat sa ii pese. Nu dormeam nopțile, dar trebuia sa fiu acolo pentru mama mea, deși ea nu m a iubit niciodată la fel de mult ca pe Emilly. Ea era fiica perfecta, era cu 4 ani mai mare decât mine și mă iubea foarte mult. La fel și eu, ea era singura care era lângă mine și m a sprijinit de fiecare data când aveam nevoie de ea sau aveam probleme. Ea îmi lua apărarea în fata părinților, deși era mai mult plecata de acasă pentru ca se implica în multe lucruri, cum ar fi sa fie voluntara la un centru de bătrâni sau chiar a fost președinta comitetului de curățenie din cartier timp de 3 ani. Multe alte lucruri pe care eu nu le am considerat niciodată importante sau interesante. Ei ii plăcea viata și voia sa și o facă de vis. Voia sa se căsătorească câțiva ani mai târziu după ce termina facultatea la care a visat încă de pe când avea 12 ani. Voia sa devina medic și sa ajute oamenii. Pun pariu ca ar fi fost un doctor minunat. A murit tot din mine odată cu ea. 

Ea a vrut sa traisca, dar nu a apucat. Eu voiam sa mor, dar am hotarat sa lupt pentru ea.

           
         Mama a avut un coșmar acum câteva minute și abia am liniștit o. O aud cum ma striga din camera ei și ma grăbesc crezând ca se sufoca sau are nevoie iar de pastile.
-Lillith, de ce ești aici? Mă întreabă și încep sa vad ca mă privea cu confuzie si tristețe.
-Mama, ar trebui sa dormi, ești obosita și avut o-
-Lillith, te am întrebat ce cauți aici? De ce nu e sora ta aici? Nu puteai fi tu?
Încep sa mi dau seama unde vrea sa ajungă și dau sa răspund, dar mă întrerupe din nou:
-De ce nu ești și tu ca Emilly? Ea era asa de buna, pe când tu, tu ești o dezamagire.
         Câteva lacrimi isi fac apariția în coltul ochilor mei verzi. Nu le las sa alunece pe fata și sa ma facă slaba în fata mamei. Decid sa o las sa se liniștească și plec la mine în camera. O aud când închid ușa cum îmi spune ca ma urăște și mai bine as fi murit eu în ziua aceea.
        
         Are dreptate, sunt o dezamăgire și mai bine as fi murit eu în ziua aceea, nu sora mea.
         Ajung în camera mea și ma așez pe marginea patului. Decid sa îmi verific telefonul, și vad ca am un mesaj de la Metria, trimis acum vreo 2 ore. Acum e 1 dimineata, dar ii raspund, deși nu ma astept sa fie treaza la ora asta. 
          Hei,Lill ești bine? Azi erai cam suparata la scoala
Hei, da, sunt bine, puțin obosita atâta tot.
         Nu trece mult timp și telefonul îmi vibrează în pat, semn ca am primit un mesaj: Sigur? Știi ca poți sa mi spui orice te supăra, da?
           Da, chiar sunt bine. Mersi, Metri... Vorbim maine la școală. Ii răspund și ma pun în pat. Îmi pun telefonul pe noptiera de lângă pat și ma pun sa dorm. După câteva minute, primesc răspuns de la ea, dar nu ma deranjez prea tare sa ma uit, știu deja ce mi a scris asa ca ma culc.
           
           Ma trezesc la 6 și merg la baie. Da, poate ma trezesc prea devreme, și da, și eu încep orele tot la 8, dar îmi place sa ma pregătesc și îmi place sa merg sa ma plimb prin parc în fiecare dimineață înainte de ore. Ma liniștește pur și simplu. Parca sunt altcineva după o gura de aer înainte de ore.
             Merg sa mi iau un ceai, cum fac de fiecare data înainte de ore. Ajung în parc după vreo 10 minute și încep sa ma plimb. Trece o jumătate de ora și ma așez pe o banca.  Vad ca este deja șapte jumate și decid sa ma duc spre scoala. Parcul nu e foarte departe de scoala, fac vreo zece minute pe jos și ajung la scoala. Sunt în clasa cu Matria șipe langa prietena, îmi e colega de banca.
                Deșii ajung înaintea tuturor în clasa, astăzi ceva e schimbat. Intru in clasa și vad un băiat cam de vârsta mea, mai înalt decât mine cu un cap care sta în banca mea. Nu l am mai văzut pana acum.
          
                 Merg lângă banca și ii fac semn baiatului. Îl întreb de ce sta în banca mea, dar nici nu ma baga în seama. Are ochii închiși și avea căștile în urechi. Normal ca nu te aude, toanto, îmi spun și atunci îmi vine ideea sa l ating pe umar și sa l întreb din nou ce cauta la mine în banca. 
                    Pun ușor mana pe umărul lui și într o fracțiune de secunda, încheietura îmi e imobilizata de mana lui. Încerc sa ma smucesc, dar fără succes. Se ridica și își da castile jos. Se uita la mine de sus și eu trebuie sa mi las capul pe spate ca să ma pot uita în ochii lui care sunt de un verde smarald. Dacă te uiți prea mult în te poți pierde.

-De ce imi disturbi linistea? Îmi spune cu o voce joasa care ma face sa tresar la auzul cuvintelor
-Scuze, dar stai în banca mea! Ii spun și încerc sa ma departez de el, dar încă ma tine de încheietura. Începe sa ma doara, dar nu scot nici un cuvânt.

          Pana la urma îmi da drumul și se depărtează ușor de mine. Se pune cu o banca mai în spate și își reia activitatea pe care cred ca i am întrerupt o cu prezenta mea. Ma așez in banca și aștept sa vina și Martia. Trebuia sa ajunga pana acum.

          Îmi scot telefonul și ii trimit un mesaj. Aștept sa se trimită și după îl bag înapoi în buzunarul de la spate al blugilor. Au intrat toti colegii mai puțin Martia. Încep sa ma ingrijorez, dar după ma gândesc ca poate nu s a trezit și o sa vina a doua ora.

          Intra profesoara și începe ora. Ne preda ceva și după ne lasă în pace. Orele decurg normal pe tot parcursul zilei. Încerc sa mai dau de Martia, dar fără speranta. Orele se termina și decid sa merg la ea acasa.

         Ajung în fata ușii ei cam în 20 de minute și bat usor. Nu mi răspunde nimeni dar mai bat o data. Aștept în fata ușii deja de 15  minute și nimeni nu se sinchisește sa deschida.