Alpha - Blestemul Lunii

2

* perspectiva lui Chloe *

Mă plimbam pe aleea din fața casei dezamăgită. Încă nu am reușit să-l găsesc pe Derek. Nu înțeleg, de ce ar vrea mama să găsesc un bărbat pe care nici măcar nu îl cunosc...
Nici măcar nu știu dacă mai locuiește în orașul ăsta sau dacă mai trăiește. Dacă e mort și eu îl caut degeaba? Pff nici nu știu de ce mai încerc să-l găsesc. Pur și simplu omul ăsta nu vrea să fie găsit. Nefiind atentă pe unde merg mă lovesc de cineva sau de ceva și cad pe jos.
— Scuze, spun eu ridicându-mă de jos
— Nu-i nimic, ești ok?, mă întreabă cel de care m-am lovit
— Da, spun eu sec
— A ok, spune el
— Ești de prin zonă?, îl intreb6eu sperând să aflu mai multe informații despre Derek
— Da, locuiesc aici de când mă știu, spune el zâmbind
— Din întâmplare nu ai auzit cumva de un anume Derek Hall?, îl întreb eu sperând să spună da
— De unde îl știi pe Derek?, mă întreabă el curios
— De la o cunoștință, mi-a spus să mă duc la el dacă am nevoie de ajutor, spun eu sincer
— Ok, te pot duce eu dacă vrei, spune el iar mie îmi vine să sar în sus de bucurie exact ca un copil mic ce primește o acadea.
— Îți mulțumesc mult ....., spun eu și fac o pauză pentru că nu știu cum îl cheamă pe tip
— Stiles, mă numesc Stiles, spune el
— Încântată De cunoștință, eu sunt Chloe, spun eu zâmbind.
— Ok, acum hai să mergem la Defel până nu se face noapte, spune el și pornim la drum spre casă lui Derek.

Tot drumul am vorbit cu Stiles despre diferite lucruri, ne-am cunoscut mai bine și pot spune că suntem prieteni. Ajungem în fața unui depozit iar Stiles se oprește.
— Aici locuiește Derek?, întreb eu confuză
— Da, e o poveste lungă, spune el și deschide ușa de metal.
Intrăm în încăpere și observ că nu era nimeni. Perfect, am fost mințită.
— Nu e nimeni aici, spun eu nervoasă
— Probabil s-a dus să își cumpere mâncare sau ceva, spune Stiles
— O haide, spun eu din nou
— Calmează‐te o să se întoarcă el, spune Stiles calm
— Cum să mă calmez? E un lucru important, spun eu mai nervoasă
— Ce e așa important?, se aude o voce masculină din spatele nostru
— Derek? Derek Hall?, întreb eu confuză
— În carne și oase, spune el zâmbind
— O Dumnezeule, în sfârșit te-am găsit, spun eu bucuroasă
— Cine ești? Și mai important, cum ai ajuns aici?, mă întreabă el
— Sunt fata Mayei, spun eu iar el rămâne uimit
— Fata Mayei Castellano? Acea Maya?, întreabă el încă în șoc
— Da, acea Maya, spun eu iar el mă îmbrățișează
— Ok, ce a fost asta?, îl întreb eu confuză
— Ău.. îmi pare rău, a fost o greșeală, spune el iar bătăile inimii lui accelerează
— Mda, nu ești un mincinos prea bun, spun eu și mă așez pe un scaun...
— Ce mai face Maya? E în oraș? Mi-ar plăcea să o revăd, mă întreabă el fără să respire
— Da, mama e bine, spun eu și simt cum mi se adună câteva lacrimi în colțurile ochiilor.
— Crezi că ai putea să îi spui că vreau să o revăd? A trecut ceva timp de când nu ne-am mai văzut, spune Derek
— Tu nu știi, nu?, îl întreb eu confuză
— Ce să știu?, mă întreabă el
— Mama a murit, spun eu și simt că mi-am luat o piatră de pe suflet.
— P-poftim? A murit?, întreabă Derek vizibil.
Cred că am greșit spunându-i asta...
— Bine, chiar dacă ai avut o relație cu ea nu mă așteptam la reacția asta, recunosc eu
— Ți-a povestit despre mine?, mă întreabă el
— Da, mi-a spus că ai fost prima ei dragoste și așa mai departe, spun eu
—