Am ieșit într-o zi pe poartă
Îndreptandu-mă spre nicăieri,
Dar pașii mei grei ma ghidau parcă
Spre o schimbare, urcau un deal.
Și am ajuns intr-o poieniță mică
Unde intr-un lac am vazut oglindită
Toată neputința mea psihică
De care tot fugeam...
Și mi-am dat seama că se vindecă,
Dacă mintea mea cu înverșunare vrea,
Și avidă de cunoaștere incearcă
Să o acopere cu idei și principii;
Dacă intelectul meu e in continuă căutare
De mistere, minuni și ascunse delicii.
În apa transparentă și plină de lumină
Am găsit un răspuns ce-l căutam demult:
Că poți înlătura orice carență și vină,
Dacă prin ploaie înveți să alergi desculț.
Educă-ți mintea și spiritul să poată,
Să vrea să treacă peste munți,
Cum să biruie, să creada, să ințeleagă
Că voința te duce printre cele mai înalte culmi.
Totul pornește de la o strigare lăuntrică
Ce în timp se va auzi cu imens ecou,
Iar cugetul tău o să devină stăpân
Al faptelor tale și al destinului tău.
