Too bad but too sweet [taekook]

capitolul 1-teoretic o zi normală

— Jur ca nu mai suport, nu mai suport, nu mai supoort!

— Wowowow, ce ai pățit amice?

— Nu mai suport sa ma trezesc atât de dimineata!

— Poate pentru că te culci foarte tarziu..?

— Poate si de la asta. Deobicei cand dorm prea adânc sau prea putin am vise ciudate.

— Cum ar fi?

— Ca de exemplu aseara am visat ca stăteam pe pieptul cuiva.

— Stai ce?

— Da, nu stiu. Eram mai mic putin, probabil stăteam pe tata sau ceva.

— Cam cat de mic?

— Hmm, cred ca aveam vreo 16 ani.

— Frate... Tu ai 17. Dacă nu era tatăl tău?

— Nu are cum sa nu fie, Jimin. Stii ca sunt straight. Sigur era tata. Ba chiar avea si un ceas la mână. Si ghici ce, si tata are ceas la mână.

— Daca zici tu...

Eu si Jimin mergeam spre clasa. Cat de somn imi e...

Intram in sală si ne așezăm pe locurile noastre: in penultima banca de la geam.

Mai mulți colegi incep si intra in clasa, în timp ce eu scriu niste versuri la întâmplare pe spatele caietului de Coreeana, cu căștile in urechi, iar Jimin vorbea cu un băiat a-l carui nume nu îl stiu.

Dintr-o dată se întoarce spre mine.

— Jungkookie, eu ma duc pe hol sa ma întâlnesc cu un prieten cu un an mai mare. Vrei sa vi si tu?

- Nu, o sa stau aici.

— Cum vrei.

Jimin a plecat pe hol, iar eu raman singur in banca.

Asa am fost mereu, nu prea mi-a plăcut să intru într-un grup mare de persoane. Ma face sa ma simt în plus.

Continui ceea ce făceam si inainte, cand ii aud vocea lui Jimin din depărtare (adică de la usa clasei, la intrare).

— Haide hyung, pot să îți dau eu niste notițe de anul asta.

Ma uit spre directia vocii, si il vad pe Jimin cum se apropie de banca cu asa-zisul prieten de la a doișpea.

Amândoi ajung în fața băncii, iar Jimin își scoate din rucsac caietul lui de biologie.

Atenția mi-a s-a îndreptat instantaneu spre persoana din fata mea, cand am auzit ce voce groasă are.

— Mersi Jimin-shii.

Il studiez mai bine. Forma maxilarului bine definită, buzele mari si carnoase, ochii maslinii, închiși la culoare, înalt, brunet, cu mâini lungi.

El probabil imi simte privirea, si se uita la mine.

Ii observ expresiile faciale.

Barba ii tremura, iar sprâncenele se încordau putin. Sudoarea incepe si i se depune pe frunte, iar eu doar stăteam ca prostul si ma uitam la el.

Scârjolește nervos colțul caietului împrumutat de Jimin.

Acum daca ma uit mai bine la mâinile lui...

Mâinile alea!

Are acelasi ceas ca băiatul din visul meu!

P

robabil e doar o coincidență. Acest brand de ceas e foarte popular.

Privirea mea se blochează într-a lui din nou, si facem ca un concurs de priviri.

— Oh, hyung, asta e Jungkook, Jungkook asta e Taehyung.

Dintr-o dată o voce imi răsuna în minte.

Taehyung!

Ma cam doare capul.

— Jimin, eu ma duc pana la baie.

Taehyung nu mă părăsi!

— Esti okay Jungkookie?

Asta nu e un motiv pentru care să pleci!

— Da, doar ma doare putin capul.

— Ti-am spus să nu te mai culci atât de târziu... Oricum, uite hyung, sper sa te ajute pentru testul din materia din anul trecut.

Eu ies repede din clasa, simtindu-i privirea pe mine până ies.

Cred ca arătam ca un ciudat antisocial care mai este si nerespectuos pe deasupra.

Nu știu ce aveam. Imediat ce acea voce mi-a sunat in cap nu m-am simțit bine deloc.

Iar ceea ce era si mai ciudat, era ca era vocea mea...