- Scarlett ! Masa e gata. Coboară, scumpo. Fata lăsă cartea de o parte. Își pierduse o bună bucată de timp, stând cu nasul între acele file și citind cu atâta interes fiecare rând, încât nu își dădu seama de trecerea timpului, decât acum, când aruncă o privire dincolo de coperțile cărții, pe noptiera cu oglindă de pe peretele din față, unde ședea nemișcat și acoperit de praf, vechiul ceas, al cărui ticăit răsuna la fel de mut și nesemnificant.
Limba indica ora 18:00. Scarlett se ridică din pat, dar nu înainte de a-și însemna pagina unde rămăsese.
De-a lungul celor o sută de pagini citite, a descoperit o mulțime de informații și acțiunea nu înceta să dezvăluie cât mai multe secrete ascunse. Interesul ei creștea, pe măsură ce numărul paginilor scădea. Totul părea atât de ireal și fantastic, încât își propuse să o întrebe pe bunica ei, cum de s-a ales cu o astfel de carte și dacă ar putea împrumuta-o, ca un fel de dovadă a existenței sale. Din moment ce doar titlul este scris cu litere îmbrăcate în aur, iar autorul lipsește cu desăvârșire, nimeni nu ar putea considera existența ei ascunsă, la fel de palpitantă pe cât o considera tânăra.
**
După cină, rămase câteva momente alături de bunica sa, și alături de vocea bărbatului care răsuna din difuzorul radioului. Se anunța o vreme ploioasă în această noapte. Deși, de aici, de pe verandă, cerul nopții părea atât de liniștit și senin, privirea putea să te trădeze oricând. Acele stele prea strălucitoare, acea liniște plăpândă – care se putea sparge la primul sunet răsunător, sau nelipsita prezență a Reginii Lună - acoperită în mare de parte de fumul gros, puteau fii semnele care conduceau spre adeverirea faptelor relatate.
Scarlett își mută privirea de la măreția universului, și se sprijini în palme de balustrada veche a verandei. Își privi bunica, cu o oarecare uimire creionată pe chip :
- Buni, ce știi despre cartea ”Trei sute nouăzeci de pagini pătate de sânge ” ? fata nu ocoli subiectul, ci îl abordă din start, curiozitatea rozând-o pe dinăuntru.
- Care carte ? zise femeia, luată prin surprindere și aproape scăpând cana cu ceai din mână.
- Nu-mi spune că nu știi despre ce vorbesc ! zise fata, oarecum enervată. Am găsit-o în pod, azi la prânz. Era într-un cufăr vechi, unde erau păstrate alte vechituri.
- Te pot asigura că, nu am mai auzit de această carte până acum, scumpo – continuă, pe același ton calm, care nu trăda neîncrederea. Fantasticul ținea de domeniul bunicului tău, Dumnezeu știe câte a lăsat nerezolvate în urma lui. Ochii bătrânei se umplură de lacrimi, mărgeluțe sclipitoare în lumina palidă a felinarului, strângându-i-se în jurul ochilor. Oftă apăsat, plecând capul. Între degetele-i zbârcite, mânuia distrasă cana de ceai – aproape golită de lichidul verde închis.
Remușcările o străpungeau pe dinăuntru, așa că se lăsă ușor pe genunchi, poziționându-se în fața bătrânei. Se propti cu genunchii de lemnul verandei, și cu brațele puse de-o parte și de alta a balansoarului; ale cărui mișcări lente încetaseră.
- Îmi pare rău, bunico. Mă ierți ? șopti fata, cu privirea ascunsă sub firele șatene de păr rebel.
- Oh, Scarlett… - vocea bunicii Anya se îmblânzi, mai mult decât era posibil, vorbele curgându-i precum un izvor de miere. Dar, nu ai făcut nimic rău ! Îi cuprinse fața în ale sale palme, și o privi fix în ochi. Nu trebuie să ții cont de momentele mele de melancolie. Vor trece toate, apoi iar se vor întoarce. Însă nu trebuie niciodată să-ți iei o vină asupra ta, care de fapt nu te determină să o îmbrățișezi. Uite cum facem, tu te duci direct la cuptor și deschizi ușa metalică, acolo vei găsi ceva ce-ți place. Apoi mergi în dormitor, și poate îți vei găsi singură răspunsul la întrebare, doar citind.
