Ce am făcut să merit...

17 6 0
                                    

     Săptămâna următoare mă așez pe unul din scaunele libere de la masa la care necunoscuta mănâncă de fiecare dată. Conversația noastră de sub copac s-a încheiat când am început să râd, iar ea a plecat uitându-se urât la mine, fără să îi aflu numele. Așa că ea este deocamdată „fata misterioasă". 

     Cât timp mă fac comod pe locul din fața ei aceasta mă privește ca pe o persoană scăpată de la nebuni. De parcă acest lucru m-ar face să nu îmi doresc să o cunosc. 

      —  Te urăsc! 

      Declarația ei nu mă surprinde deloc, dar mă decid să o scot din pepeni. 

      — De ce? mă prefac rănit și îmi duc mâna la inimă. Sunt un dulce! 

     Ochii de cățeluș nu mă ajută cu nimic în fața privirii reci pe care mai că mi-o servește pe tavă doar ca să plec. 

      — Spune-mi, Ryker! își sprijină bărbia pe palme și se apleacă puțin în față, mișcarea aducând mai aproape de mine mirosul subtil al parfumului pe care îl poartă. Ești nebun cu acte-n regulă sau doar enervant cu diplomă?

     Întrebarea mă i-a prin surprindere și mă face să râd atât de tare încât atrag atenția întregii cantine asupra colțului în care ne-am izolat de restul elevilor. 

     — Nu știu, răspund chicotind. Poate amândouă.

     Răspunsul meu face ca pe chipul său să se ivească un zâmbet mic. Un zâmbet ce mi-a rămas gravat în inimă mult timp. 

      — Oh, Doamne! Ce am făcut să merit un zâmbet atât de frumos? îmi sprijin bărbia în pumn și îi imit într-un fel poziția. 

     Întrebarea mea doar face ca o nuanță mică de roz să îi coloreze obrajii. Se lasă pe spate în scaun, analizându-mă scurt. 

      — Ce vrei de la mine?  

      — Să ieși cu mine la o întâlnire.

     Seriozitatea din vocea mea o face să mă privească ciudat. 

      — Să o crezi tu! 

     Se ridică de la masă și mă lasă acolo ca pe un idiot. 

*

Ryker a.k.a. Mariano Ontanon la media.

25.02.2021

Până la finalul zilelor meleUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum