Până la finalul zilelor mele

Ce e născut din iubire

     Kira nu mi-a ușurat deloc drumul către inima ei în lunile ce au urmat acelei seri ploioase. Și mi-am dat seama de ce nu își dorea să pară că se lasă ușor. 

     Se îndrăgostea de mine și era terifiată.

     Pentru că ea nu știa ce să facă într-o astfel de situație.

     Îmi aduc aminte și acum momentele în care am făcut împreună lucruri ce erau o premieră pentru ea. Copiăria Kirei nu a fost ușoară, de altfel nici viața de adolescentă, dar în ultimul an de liceu, când m-a cunoscut pe mine, a fost fericită. 

     Am fost fericiți în toate momentele pe care le-am petrecut împreună și ne-am iubit unul pe altul mai mult decât ar fi fost posibil. Am învățat să fim acolo unul pentru celălalt atât în momentele fericite, dar mai ales în cele grele. 

     Anii de facultate au fost mai frumoși decât cei de liceu deoarece eu și Kira am reușit să ne întărim și mai mult relația. La finalizarea facultății am cerut-o în căsătorie, iar câteva luni mai târziu aflam că era însărcinată. Eram pregătiți să începem o nouă etapă a vieții împreună. 

     Asta până când, câteva luni mai târziu, un accident de mașină mi-a furat iubirea, iar pe mine m-a lăsat cu sufletul frânt și pe un drum unde nu o mai aveam alături pe Kira. Iubita mea cu ochi de smarald și păr de foc nu mai era. 

     Cred că cel mai curajos lucru pe care l-am făcut vreodată a fost să îmi continui viața fără ea.

     Iar singurul motiv care m-a făcut să mă adun a fost fetița noastră născută prematur. Pentru ea știu că până și Kira ar fi făcut orice. Și știu că de acolo de Sus ne privește mândră pe amândoi. Pe mine deoarece am făcut tot ce am putut să nu îi lipsească nimic copilului nostru, iar pe fiica noastră deoarece îi seamănă întru totul și că a reușit să facă ceea ce eu și mama ei nu am putut: să avem o familie în adevăratul sens al cuvântului.

     Nu regret niciun pas pe care l-am făcut în viața mea. Nici măcar unul. Deoarece toți m-au condus la Kira. 

     Acum, când sunt bătrân și îmi văd nepoții, dorul pentru ea se mai estompează puțin, dar tot este acolo deoarece Kira a fost iubirea vieții mele și nimic nu mă poate face să o uit. O pot vedea. De fiecare dată când mă privesc în oglindă ea este acolo. Își sprijină bărbia pe umărul meu și îmi înconjoară talia cu brațele, iar eu îi pot simți căldura. 

     Kira este acolo și îi simt lipsa pentru că iubirea noastră încă trăiește. 

     — Știi ce am realizat, bunicule? mă întreabă nepoata mea.

     — Ce anume, greieraș? îi întâlnesc privirea de smarald. 

     — Cu cât îmbătrânești, viața devine mai grea deoarece trecutul devine mai lung, iar durerea mai puternică.

     Zâmbesc și îmi sărut pe frunte nepoata de cincisprezece ani. Seamănă atât de mult cu bunica ei. 

     Și mă bucur că îi seamănă. 

     Deoarece eu o voi iubi pe Kira și îmi voi aminti de ea până la finalul zilelor mele, dar aceasta v-a trăi în continuare prin nepoata noastră. 

     Ce e născut din iubire continuă să trăiască și după moarte.

Sfârșit.