Popasul sufletului

5. Ce înseamnă antrenamemtul mulțumirii?

30 Noiembrie 2020

    Astăzi dimineață m-am trezit cu o provocare în minte: mi-am propus ca întreaga zi să fiu mulțumitoare. Inițial a părut un lucru banal și lipsit de importanță. Dar până la finalul zilei am ajuns să-mi schimb părerea la o sută optzeci de grade.

   Când mi-a sunat alarma telefonului, am sărit din pat, fără niciun cuvânt de lamentare precum în celelalte dimineți. Mi-am frecat ochii somnoroși, determinată ca în locul văicărelilor să-mi pun pe buze o cântare de laudă și mulțumire. Versurile și ritmul mi-au adus în suflet o stare autentică de mulțumire și parcă, brusc, ziua mohorâră și greoaie de luni s-a transformat într-un carusel al bucurie. M-am pregătit și am plecat la muncă cu inima gata de a mulțumi în orice circumstanță a zilei. Însă nu degeaba spune Biblia că mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui. (Eclesiastul 7:8).

    Dacă inițierea acestei provocări a părut o joacă de copil, finalizarea zilei cu inima mulțumitoare a fost cu adevărat un test al răbdării. Pe parcursul orelor, am avut mai multe lupte ca niciodată. Am fost bombardată cu zeci de cauze de rugăciune și o mulțime de gânduri de a cere Domnului un anumit lucru. Parcă doar în aceea zi îmi aminteam de anumite probleme pentru care trebuie să mă rog neapărat. Și deși a fost frustrant, pe de-o parte, să nu mă las condusă de valul de a cere, totuși sunt bucuroasă că  am reușit lucrul acesta într-o oarecare măsură. Ironia sorții a fost că două prietene apropiate m-au contactat în aceeași zi, cu câte o cauză importantă în care doreau susținerea mea în rugăciune. A trebuit să fiu sinceră cu mine însămi mai întâi și să las ziua aceea ca zi specială a mulțumirii și nimic altceva.

    Cu greu am rezistat tentației de a nu rosti expresia "Doamne, te rog ajută-mă/fă/dă-mi", etc. M-am văzut nevoită să îmi mușc limba de câteva ori ca să nu finalizez gândul de cerere, înlocuind subtil cu un "Doamne îți mulțumesc că și prin asta Tu vrei să mă înveți ceva."

  Când a venit ora prânzului - momentul când de obicei am timpul de părtășie cu Dumnezeu - m-am plecat pe genunchi cu același gând: să mulțumesc, fără să cer nimic. Îmi făcusem o listă cu lucrurile pentru care eram recunoscătoare în anul 2020, și le-am adus rând pe rând în rugăciune. Dar parcă au fost spuse atât de rapid! În mai puțin de zece minute m-am văzut scormonind prin mintea mea după alte lucruri pentru care aș putea să mulțumesc Domnului, dar nu găseam nimic. Mulțumesc pentru ă ... hm-...
Parcă spusesem deja tot!

    Cu inima grea, am deschis ochii și m-am uitat la ceas. M-a cuprins o rușine amară când am văzut puținele minute pe care le-am petrecut muțumind. Dacă ar fi fost o rugăciune de cauze, probabil că timpul ar fi fost triplu, dacă nu și mai mult. N-am mai putut să-mi opresc lacrimile și am izbucnit într-o rugăciune sinceră în care am mulțumit din toată inima pentru fiecare lucru mărunt care mi-a venit în minte, fără să omit detaliile. Abia atunci am simțit o bucurie cerească cum îmi inundă sufletul. Precum un pământ uscat ce își primește seva, așa a înflorit și inima din interiorul meu. În timp ce plângeam, mă rugam și cântam în același timp. Am petrecut câteva momente bune acolo jos pe podeaua rece, dar pacea ce mi-a învăluit inima a meritat orice sacrificiu. M-am ridicat și am continuat ziua cu mai multă putere, deși luptele s-au întețit. M-am autodisciplinat să nu cer nimic, ci doar să mă bucur. A fost greu. Foarte greu.

    Drumul anevoios m-a făcut să mă gândesc de mai multe ori să renunț. Numai harul Domnului m-a îndârjit să pot continua. A fost doar o zi, și mi s-a părut ca un an.

Ce trist că majoritatea nu avem abilitatea să trăim mulțumitori o singură zi, când Domnul Isus ne-a cerut să avem acest stil de viața zi de zi!

Dacă am știi ce pierdem atunci când refuzăm să avem inima împăcată indiferent de greutăți! Iată ce spune Biblia despre omul care își păstrează inima mulțumitoare indiferent de circumstanțe:

"Cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat."
~Proverbe 15:15b

Suntem oare gata să renunțăm la ospățul sufletului promis atât de clar pe paginile Bibliei doar pentru un moft?

Meditând la propria experiență, am realizat că mi-a fost aproape imposibil să am biruința unei inimi împăcate în totalitate, pentru că nu sunt obișnuită să trăiesc constant într-un duh al muțumirii. Nu am un antrenament zilnic al bucuriei în orice situație. Lucrul acesta mi-a dat mult de gândit.

Poate că tu ești diferit. Poate că stai foarte bine la capitolul mulțumire, dar ca să fii sigur, te provoc să accepți provocarea mea. Alege o zi a acestei săptămâni în care să nu ceri absolut nimic din mâna Domnului, ci doar să mulțumești pentru fiecare situație. Să ai puterea să te bucuri chiar și în circumstanțele în care îți vine să te cerți cu Dumnezeu. Aici este testul adevăratului creștin. Dacă vrei să-ți vezi nivelul pocăinței, urmează drumul acesta și fie ca la sfârșitul zilei să ai victorie deplină și o inimă mulțumitoare!

"Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig."
1 Timotei 6:6

Deprinde-te să trăiești într-un mod mulțumitor în fiecare zi, deși uneori situațiile critice din viața ta ți s-ar părea că sunt imposibile! Dumnezeu așteaptă să-L onorezi prin acest stil de viață!

"Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește, și celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu."
~Psalmul 50:23