Popasul sufletului

2. Binele din spatele necazului

     ~Luni, 26 Octombrie 2020~

    Viața este o înșiruire de evenimente pe care uneori nu le înțelegem pe loc, ci abia mult mai târziu când vedem lucrarea completă. De cele mai multe ori însă, nu avem răbdarea necesară să așteptăm finalul glorios, și ne pierdem răbdarea pe drum, exact ca poporul evreu când călătorea spre Canaan. (Numeri 21:4,5).

    Era o zi ploioasă și rece, una din diminețile acelea în care nu-ți vine să te dai jos din pat. A părăsi zona de confort în favorul unei zile de muncă părea imposibil și aș fi preferat să am o ceașcă aburindă de ceai și o carte bună în mână. Mintea îmi dicta însă cu totul altceva. M-am dat jos din pat și în timp ce mă îmbrăcam, ascultam ropăitul zgomotos al ploii pe acoperiș. Lucrarea lui Dumnezeu. În câteva minute, am fost gata pentru a începe munca.

    Ca de fiecare dată, primele ore ale dimineții sunt cele mai agitate și neliniștite. Copiii sunt gălăgioși și mofturoși și toată lumea pare să aibă probleme la a-și păstra cumpătul. Am înghițit în gol și m-am rugat în gând să rămân răbdătoare pe poziții. Am trecut cu greu de prima parte a zilei, în care s-au dat atât de multe lupte, însă examenul suprem a venit abia când am crezut că am scăpat. Ca să înțelegeți mai bine despre ce vorbesc, voi risca și vă voi împărtăși câteva detalii mult prea personale: împreună cu familia cu care stau ne-am mutat din casa noastră într-un apartament pentru șase luni. Pentru că suntem binecuvântați cu un nou membru în familie, avem nevoie de mai mult spațiu și de aceea casa este în renovare cu scopul de a mai construi un etaj. Deocamdată spațiul este nelocuibil, acoperișul este îndepărat, iar zidarii își fac bine treaba. De când ne-am mutat, am vizitat vechea locație doar de câteva ori, pentru că nu  este nimic de făcut acolo.

   În dimineața despre care vă povesteam mai sus, am fost rugată să însoțesc copiii până la vechea locuință. De acolo urma să-i preia cineva ca să-i ducă la școală. M-am șifonat destul de mult când am auzit această cerere. De ce trebuia să merg și eu când deja copiii erau însoțiți de unul dintre părinți? Aceștia erau gata și chiar nu aveam nicio responsabilitate acolo. În plus, aveam deja o infinitate de lucruri care așteptau să fie bifate pe lista mea.

Care era rostul pierderii de timp în mod inconștient și neînțelept?

  Bineînțeles că nu am spus asta cu voce tare, dar m-am supărat și am ținut în mine. Afară ploua atât de tare și nici că mi-aș fi dorit să ies din casă! Când mă gândeam că după aceea eram nevoită să mă întorc pe jos zece - cinsprezece minute, chiar îmi pierdeam tot optimismul pe care cu greu îl găsisem! Nu aveam dispoziția necesară să fac drumul acesta în zadar! Dar așa cum am mai spus deja, nu am comentat nimic pe subiect și am plecat într-acolo. Am ajuns, m-am asigurat că copiii au plecat, am strâns câteva haine care erau prin jur și m-am pornit înapoi spre apartament. Nu știu de ce, dar tot drumul am fost îndemnată să mă rog să pot să fi un exemplu și o lumină, chiar și în situațiile critice precum acelea. Eram încredințată că aveam nevoie de acest lucru. Am stăruit pentru răbdare și pace, chiar în mijlocul lucrurilor pe care nu doresc să le fac.

   După aproximativ cinci minute de mers pe jos, aveam de traversat un pod. Dar un lucru mi-a atras atenția. La baza lui, o femeie se chinuia cu două bagaje mari și grele și pe deasupra mai avea și o umbrelă de ținut. Am trecut pe lângă ea și m-am uitat cu coada ochiului. În momentul acela, o șoaptă divină mi-a spus:

—"Ajut-o!"

  M-am încruntat și am mers puțin mai departe. Ploua și eu mă grăbeam acasă. Dar din nou, acea voce firavă și atât de subtilă m-a țintuit pe loc. Am înghițit în gol și m-am răsucit ușor. Când am privit în spate, femeia aceea era tot acolo, chinuindu-se cu cele două bagaje imense. M-am întors și am întrebat-o dacă vrea să o ajut. Inițial mi-a spus că nu, dar am insistat. Apoi m-a întrebat dacă nu știu unde este stația de metrou. Întâmplarea face că în drumul spre casă eu treceam pe acolo. M-am oferit să-i fiu ghid, dacă era de acord. A acceptat bucuroasă și apoi m-a lăsat să o ajut cu unul din bagaje. Pe drum, am povestit destul de mult. Mi-a relatat că este din Filipine, avea 63 de ani și că o cheama Anne. Venise în vizită la o prietenă, iar acum se întorcea acasă. Era foarte prietenoasă și amabilă, dar dezorientată și fără niciun ajutor. Când am ajuns în stația de metrou, mi-a dat numărul ei și a zis că i-ar face plăcere să păstrăm legătura. În discuția noastră, am pomenit de câteva ori despre Dumnezeu, dar nu am reușit să vorbim foarte multe aspecte, deși ea ar fi fost interesată. Fiindcă trebuia să plece, ne-am luat rămas bun, urându-i o călătorie plăcută. Apoi mi-am văzut mai departe de drum prin ploaia nemiloasă. În timp ce mă apropiam de casă, m-am gândit că poate Dumnezeu îi avea în vedere mântuirea sufletului. Nu știu, drumul este lung și anevoios, dar există totuși speranță. Traseul până la destinația ei a fost destul de scurt, dar m-am bucurat că am cunoscut-o.

    În urma acestei mici experiențe, mergem prin bălțile mari de apă, întrebându-mă în mod repetat același lucru:

—Doamne, ce-ai vrut să mă înveți?

    În timpul de meditație de mai apoi am realizat că Dumnezeu s-a folosit de mine pentru a ajuta o femeie pe care probabil nu o voi mai vedea niciodată. El a văzut-o, a știut problema ei, cunoștea dezorientarea ei și a ales să orchestreze lucrurile în așa fel încât ea să-mi iasă în cale. Deși n-am fost mulțumită că a trebuit să plec de-acasă pe o vreme atât de mohorâtă, mi-am reamintit că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romni 8:28).

    Când zic "toate lucrurile", înseamnă că toate.

📌Chiar și trezitul de dimineață.
📌Sau mersul prin ploaie.
📌Sau problema financiară care îți dă bătăi de cap.
📌Sau boala care îți macină ființa.
📌Sau pierderea locului de muncă.
📌Sau neînțelegerile cu soțul/soția.

     Toate.

     Nu știu cum, dar de-a lungul timpului am învățat pe propria mea piele că Dumnezeu este Cel mai bun Orchestrator al Universului. Modul în care aranjează toate lucrurile, până la cel mai mic detaliu de timp și loc, mă fascinează. Este ca un puzzle care vine în completarea pieselor lipsă, exact la momentul potrivit. Nu știu să-ți spun de ce trebuie să treci prin problemele prin care treci, sau cum va transforma Dumnezeu acest rău în bine, dar te rog sa nu te grăbești să tragi concuzii pripite. Așteaptă în tăcere ajutorul Domnului și vei vedea modul minunat în care El te va surprinde cu rezolvarea la care nici măcar nu te aștepți. Nu deznădăjdui, ci așteaptă cu bucurie. Izbăvirea te va copleși, și vei putea povesti cu bucurie despre minunile Lui în viața ta.

"Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. " – Plangerile lui Ieremia 3:26

   Sfatul meu este să ne străduim să nu murmurăm atunci când lucrurile nu sunt așa cum am vrea noi. Nu da prilej diavolului să te facă să cârtești și să păcătuiești. Imaginea de ansamblu a întregului tablou o vei vedea doar atunci când totul va fi gata. Rămâi credincios Domnului în lucrarea pe care ți-a încredințat-o! Orice efort va avea o răsplată și orice lucru trecător va lucra spre binele tău!

•Dumnezeu este în controlul lucrurilor, chiar și în răul din spatele necazului tău!