Pariul

1 - Eu...

Mă ridic cu greu din pat și îmi amintesc că azi este ziua mea. Minunat, după ce că uram toate zilele în care respiram, acum trebuia să fac față zilei care mă speria cel mai mult...

Telefonul de pe masă îmi arată că am o grămadă de mesaje... Dar îmi dau seama că sunt goală... Nu am prieteni, nu cu adevărat.

În mintea mea credeam că sunt iubită, apreciată... dar adevărul este că nu așa stăteau lucrurile.... Iar când mi-am dat seama de asta a fost prea târziu.

De ce urăsc totul în jurul meu?

Cu ce să încep.... A, am aflat că sunt adoptată, dar nu într-un mod frumos, elegant... ci brusc.

Prima lovitură.

Mama se poartă cu mine de parcă îi datorez totul, m-a scăpat de orfelinat și acum crede că mă poate manipula să fac tot ce vrea ea.

Lovitura doi.

Am vagi amintiri din copilărie... un bărbat, un vecin mă sărută.... Cred că am fost abuzată, doar că nu îmi amintesc. Poate că așa este mai bine.

Lovitura trei.

Iar de ceva ani încoace mă gândesc aproape zilnic la un bărbat care mi-a frânt inima, m-a aruncat ca pe o cârpă... a ucis ultima fărâma de demnitate pe care o mai aveam și cu toate astea e încă în memoria mea - pe care aș șterge-o oricând...

Ultima lovitură, probabil...

Acum mi-e silă de tot ce e în jur. Nu există prieteni adevărați, doar cunoștințe. Orice om va fi pus la un moment dat în situația de a te ajuta sau a face ce e mai bun pentru el - va alege propria persoană.

Egoismul este trăsătura dominantă a acestei societăți, din păcate. Dar pentru mine nu este o surpriză.

Și cel mai nasol e că încă mă doare .... am avut ceva ce am pierdut ...

Nu mai e, s-a dus...

Citesc un ultim mesaj, un amic mi-a scris că vrea să ne întâlnim, are un cadou pentru mine... Alex are puțin timp liber și atunci am acceptat să îl văd, nu pot să fiu văcăriță și  să refuz omul. Se tot ține de ceva timp de capul meu, așa că poate scap dacă mă văd cu el acum.

Ne-am dat întâlnire la un bar din Centrul vechi, unul unde eu de obicei îmi petrec timpul când nu am chef de oameni.

-La mulți ani!!!  îmi strigă el în ureche când ajunge lângă mine.

-Doamne, Alex!!! Ești nebun? Îmi sare inima din piept... ferească Sfântul...

-Hai măi, nu exagera... Să crești mare! spune el și îmi întinde un cadou.

-Ești dulce... știi cât mă enervează să primesc cadouri în zile speciale...

-Tocmai din cauza asta ți-am și luat... Îmi place când te încrunți și când mă iei la mișto. Deschide-l!

-Aici?

-Da....

-La dracu... exclam mai mult pentru mine când observ ce mi-a făcut cadou. Alex... de ce faci tu asta? șoptesc gâtuită de emoții apărute brusc de nu știu unde.

-Pentru că țin la tine și ...

Se opri privindu-mă.

-Hai, bucură-te și lasă fițele, îmi spuse lăsându-mă cu ochii în brățara finuță din cutie.