Ma intorc,promit.

Carnetel cu amintiri neplacute

Facand curat in biblioteca am gasit unul din art-jurnalele mele,scriam si pictam in ele,tot ce-mi trecea prin cap.Am inceput sa-l rasfoiesc,era destul de gros,citeam fiecare pagina,si-mi aduceam aminte de toate chestiile frumoase care mi s-au intamplat de-alungul liceului,de la sfarsitul clasei a 9-a am acest caiet foarte foarte gros.In timp ce rasfoiam caietul am dat de o pagina care era pe jumatate arsa,din fericire pentru mine,pe partea arsa nu scria nimic,asa ca,am smucit repede hartia din caietel si am inceput sa citesc:

"Ma straduiesc sa uit o persoana care m-a uitat de mult timp,incerc sa scot din viata mea o persoana pentru care nu am contat niciodata,care nu m-a iubit,dar pentru care as fi facut orice doar ca sa o vad fericita.David.Au trecut 5 luni si eu tot in starea asta sunt,cu siguranta are pe altcineva,pe cineva care e mai bun ca mine,poate,doar poate.Urasc sa stiu ca saruta alte buze,urasc sa nu-l stiu langa mine.Toti imi spun ca timpul le rezolva pe toate...Minciuni!Tot tu ai fost in gandul meu in aceste 5 luni,si poate vei mai fi,cu tine m-am trezit in gand,si tot pentru tine erau lacrimile pe care le varsam inainte sa adorm.Stii ca am obiceiul sa scriu ce am pe suflet pe foi,si dupa sa le ard,eliberandu-ma.In fiecare seara ti-am scris,ma intreb oare daca iti mai trec din cand in cand prin minte..Dar sunt sigura ca nu.Ei bine dragul meu,foaia asta nu o sa o pot arde,nu stiu de ce,dar nu pot,de aceea,scriu doar pe jumatate de foaie,cealalta jumatate o ard,stii doar ca sunt incapatanata si pana nu iese cum vreau eu,nu ma las.Dar mai stii si ca tu esti slabiciunea mea,dar urasc sa constientizez ca trebuie sa-ti dau drumul,dar am si eu o viata.Stim amandoi cat de greu imi va fi sa ma desprind de tine,dar in seara asta,sunt obligata sa-ti spun "Adio" dragul meu"

Am lasat foaia pe pat cand am terminat ultimul cuvant.Am citit ultimile randuri in lacrimi,si acum,plang si mai tare.Lacrimile mi se revarsa excesiv si nu le pot controla.Dupa 10 minute de plans,m-am oprit,mi-am refacut machiajul,am insfacat foaia de pe pat,si am luat intreg caietul cu mine.Am coborat scarile nervoasa,mama era pe canapea,a observat ca sunt nervoasa si nu a zis nimic,stia ca sunt de necontrolat cand am nervi,mi-am luat cheile de la motor si geaca de piele si am iesit rapid din casa.Nu era nimeni pe strada,era destul de tarziu,cine umbla dosnic pe strada la 12 noaptea,intr-o zi de joi? Maine e vineri,e scoala,copii dorm,oamenii se duc la munca,eu?Eu ma duc de nebuna,nici eu nu stiu unde. Am bagat cheile in contact ,si am pornit in viteza.Am oprit langa o padure de la capatul orasului.Nu vedeam absolut nimic,dar nu ma deranja,nu voiam sa vad absolut nimic in momentul ala.Am insfacat caietul si o lanterna  din geanta si am inceput sa rasfoiesc.Doar primele pagini erau incarcate de amintiri destul de placute si amuzante,in rest,caietul era intesat de scene grozav de chinuitoare pe care le-am capatat de-a lungul timpului.Dar asa ne maturizam,nu?Nu asa spun toti?Ca intamplarile ne maturizeaza,nu varsta?Cam asa spuneau.Revenind,restul caietului era plin de scene care-ti introduceau o stare morbida,pagini pline despre David,si mult altele.Nervoasa,am aruncat caietul langa un copac,si i-am dat foc.Am aruncat si foaia aia nenorocita si nu m-am mai uitat inapoi,am plecat imedeiat cum m-am asigurat ca au luat foc.
Am ajuns acasa desul de rapid,avand in vedere ca era tarziu,1 dimineata,si nu era trafic,si mergeam  cu viteza.M-am schimbat rapid si am facut un dus,apoi m-am aruncat obosita in pat.

*dimineata*

M-am trezit cu jumatate de ora inainte sa sune alarma,nu puteam sa dorm,gandurile asternute pe acele foi ma rascoleau.Când recitesc tacuta scrisori netrimise, mi se deschide în suflet ochiul unui vid înfiorător ce mă absoarbe instantaneu în cea mai acră melancolie, o regretabilă sindrofie.Acum?Acum mi-am dat seama ca in fiecare cuvânt pe care nu i l-am spus, mi-am înmormântat un crâmpei din suflet. Si ce faceam in clipa asta?Dezgropam mortii.Sunt clipe,clipe care trec si tot ce ramane in urma lor este un infinit de stari emotionale,pierdute in negura noptii,un infinit de maruntaie care la un moment dat nu vor mai insemna nimic.Ei bine,am fost acolo pentru o clipa si apoi am disparut.

Poate ca azi,cand o sa-l vad din nou pe Alexander,o sa-mi treaca gandurile astea,el o sa ma ajute sa nu ma mai gandesc la chestiile astea.M-am ridicat din pat si m-am indreptat spre baie,am facut un dus rece sa ma dezmortesc.Picaturile de apa curgeau necontenit pe corpul meu infierbantat,prelingandu-se continuu,oferind o senzatie placuta.Am stat in dus aproximativ 15 minute,si am iesit dupa ce mi-am clabucit fiecare particica din corp.

Am insfacat in prosop alb mediu si l-am infasurat in jurul meu.M-am sters bine,si am azvarlit prosopul pe pat,ramanand goala,nu inainte sa inchid usa cu cheia,sa nu cumva sa se trezeasca mama sa intre peste mine.Puteam spune ca aveam forme frumoase: nici mici,dar nici imense,un corp bine proportionat.Mi-am luat lenjerie neagra si acum stateam in fata sifonierului,hotarandu-ma cu ce sa ma imbrac.Dupa cinci minute in care ma holbam indecisa la hainele mele,am hotarat sa-mi iau un soi de palton negru albastrui,cu o pereche de blugi negrii cu talie inalta,rupti la genunchi,un maieu alb si o pereche de ghete cu toc inalt,destul de gros,cu platforma. M-am machiat foarte repede si am trecut peria de 2-3 ori prin par,mi-am luat geanta si am coborat. Mama era in bucatarie uitandu-se la stiri,parand foarte panica.M-a vazut si mi-a aruncat o prvire taioasa,ca de vipera:

-Unde ai fost aseara?

Ce-i veni sa ma intrebe asta?Nu am mai auzit intrebarea asta din partea mamei de ani buni.

-Poftim?

-Megan,nu te preface ca nu stii.Stiu ca aseara ai plecat nervoasa,si acum,ca printr-o coincidenta,la stiri a anuntat ca padurea de la sfarsitul orasului a fost incendiata.

In timp ce mama vorbea,mi-am luat un baton cu arahide si mancam din el,cand mama si-a terminat afirmatia,eram pe cale sa scuip mancarea din gura.

-Padurea Westfill?

-In care alta padure de la capatul orasului te-ai dus aseara?

Nu stiam ce sa zic,eram surprinsa.Oare foile mele au starnit focul?Nu,nu voiam sa cred asta.Dar pana la urma,era doar o padure nu?Nimeni a fost ranit,nu?

Am incercat sa o evit pe mama,asa ca am plecat din bucatarie,ducandu-ma sa imi iau cheile de la motor din bolul atasat de usa.

-Megan!Asta nu e de gluma!Doi oameni au fost grav raniti,sunt intre viata si moarte.Ce vei face?Daca se v-a afla?

Am ramas nemiscata.Doi oameni?

-Ce tocmai ai zis? am zis eu cu o voce tremuranda

-Doi oameni de varsta a II-a sunt grav raniti Megan,nu se stie daca vor supravietui.

-Dar..eu nu..

Mama m-a intrerupt cu o voce blanda:

-Megan,stiu ca nu asta ai intentionat.

Incercam sa ii evit privirea mamei.Mi-am bagat cheile in buzunar si am iesit repede pe usa.