Incepusem sa ma acomodez cu locul, cu răcoarea din celule si din cei din jur.
Desi toți cei de acolo ma ignorau eu ma obișnuisem cu viata asta care devenea de rahat din cauza lor .
Tot timpul, totul se petrecea ca intr-o zi ploioasă, chiar daca era vara .
Dar,intr-o zi usa de la celula in care locuiam cu un tip nespalat s-a auzit deschizandu-se. Un gardian m-a chemat la secția de audieri. I-am mărturisit tot ce aveam de spus pentru ca stiam ca deja sunt in închisoare si nu voi mai iesi de acolo pentru ca nu aveam pe nimeni care sa ma salveze: niciun prieten sau vreo rudă apropiata care sa ma ajute.
Toți au iesit,iar eu am rămas acolo oftand. Gardianul a venit din nou si m-a dus in fata unui tip pe care mi-l aminteam, il chema Joe. Era un prieten din copilărie, mi-l aminteam asa si asa. Țin minte ca a fost cel mai bun prieten. In mintea mea erau o mie si o sută de intrebari.
