- Nu te bucura chiar atât de tare. Voi face tot ce pot ca sa te scot de aici. îmi spune Joe
- Dar Joe ... Nu te pot lasă sa faci asa ceva. E o suma prea mare de plătit.
- Nu iti fa griji de bani. Stii cum se zice: prietenul la nevoie se cunoaste
Joe a plecat si m-a lăsat cu ochii in soare strigând după el. Mai voiam răspunsuri. Nu ma multumeam doar cu atât. Totul era in ceata, de unde pana unde a ajuns Joe sa afle ca eu sunt in închisoare.
- Sunt sigur ca daca Joe afla de ce sunt la închisoare nu o sa mai vrea sa ma scoată de aici. Am facut niste lucruri foarte îngrozitoare, dar intr-un fel sunt mândru de mine ... am facut niste lucruri pe care nici cei mai duri oameni nu pot face ce am facut si eu. Ce tot spun!? Cum sa gândesc asa, oare chiar nu am mostenit putina bunătate de la tata?
Toate aceste gânduri îmi macinău mintea. Au trecut 3 săptămâni si nimic nou. In mintea mea îmi spuneam: Cred ca Joe a aflat de trecutul meu si a decis sa ma lase aici. In timp ce îmi puneam mai multe intrebari deodată usa celulei se deschide. Gardianul îmi face semn sa ies, era de înțeles ca am un vizitator. Era Joe:
- Joe! Buna, ce mai faci?
- Bine. Tie cum iti mai merge pe aici?
- Uite, Joe, inteleg ca vrei sa ma ajuți, dar chiar nu su t de acord ...
- Taci! Nu mai am cu ce sa te ajut! Maine vei fi eliberat. ☺
Si ca de obicei, Joe a plecat, asa fara sa isi ia adio sau ceva de genul.
